Lupta pentru un nou titlu în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving a continuat pentru Constantin Popovici şi la Montreal, în Canada. Săritorul român a terminat pe locul secund şi a redus diferenţa faţă de liderul campionatului la doar şase puncte.
Etapa a şasea din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving s-a desfăşurat în weekend la Montreal, fiind pentru prima oară în istoria de 15 ani a competiţiei când cei mai buni săritori de la mare înălţime din lume, la masculin şi feminin, concurează în Canada.
Locul ales pentru desfăşurarea acestei runde a fost Portul Montreal, platformele de 21, respectiv 27 de metri, fiind amplasate chiar în faţa clădirii Autorităţii Portuare, sportivii sărind pentru prima oară în apele râului St. Lawrence.
După primele cinci etape desfăşurate până acum, lupta pentru titlu se dă în trei, între James Lichtenstein, Aidan Heslop şi Constantin Popovici, sportivul român încercând să recupereze şi aici, în Canada, punctele pierdute la Boston din cauza unei accidentări. În schimb, Cătălin Preda nu a concurat nici la Montreal, atletul Red Bull fiind în continuare în faza de recuperare după accidentarea din Statele Unite.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru Constantin Popovici, câştigătorul titlului în 2023, etapa din Canada a început cu o săritură cu un grad de dificultate impus de 2,6, pentru care a primit în total 71,40 de puncte şi cu care s-a clasat în faţa rivalilor săi direcţi din acest sezon.
Pentru a doua săritură, cu un grad de dificultate de 3,6, a primit trei note de 9 şi a urcat trei poziţii în clasamentul general provizoriu. În runda a treia, Constantin Popovici şi Aidan Heslop au avut aceeaşi săritură, cu un grad de dificultate de 5,7, iar sportivul român a trecut pe prima poziţie în clasament cu un total de 316,80 de puncte, având un avans de doar 0,30 puncte faţă de Aidan Heslop înaintea marii finale.
În manşa finală, care a fost decalată cu aproape o oră din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, Constantin Popovici a ales o săritură cu un grad de dificultate de 5,8 care i-a asigurat în final medalia de argint în această etapă.
„Am avut trei zile destul de bune aici în Canada. Am avut evoluţii bune în antrenamente şi în primele două zile, dar din păcate ultima săritură nu a fost cea mai bună şi am pierdut câteva puncte. Mai sunt însă două etape în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving şi sunt pregătit să dau totul în rundele din Turcia şi Australia în lupta pentru titlu”, a spus Constantin Popovici.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Victoria în Canada i-a revenit britanicului Aidan Heslop, podiumul fiind completat de mexicanul Yolotl Marinez, prezent în aceasta etapă cu un wild card. În clasamentul general, Heslop este lider cu 93 de puncte, fiind urmat de James Lichtenstein, locul 4 în Canda, cu 89 de puncte, iar Constantin Popovici este pe locul trei cu 87 de puncte. Astfel, cu două etape înainte de finalul sezonului, diferenţa între primii trei, în lupta pentru Trofeul King Kahekili, este de doar şase puncte.
În competiţia feminină, Molly Carlson (Canada) a câştigat aurul în faţa proprilor suporteri, podiumul fiind completat de Rhiannan Iffland (Australia) şi de Kaylea Arnett (Statele Unite), prezentă aici cu un wild card. Rhiannan Iffland rămâne pe prima poziţie la general, cu un total de 115 puncte, fiind urmată de Molly Carlson (96 de puncte) şi Kaylea Arnett (46 de puncte).
Următoarea rundă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving este programată pe 29 septembrie în Antalia, Turcia, şi va fi transmisă în direct pe Red Bull TV.
Afla mai multe despre: constantin popovici