Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Izvorani, că îşi doreşte ca politicul să nu se implice în sport şi nici în educaţie şi a anunţat că s-a terminat perioada amatorismului şi a oamenilor care îşi dau cu părerea, iar specialiştii şi oamenii de sport trebuie să se implice şi să creeze lucrurile de care este nevoie pentru ca sportivii să realizeze performanţă.
Marcel Ciolacu a fost prezent vineri, la ceremonia dedicată sportivilor medaliaţi la competiţiile sportive internaţionale - Jocurile Europene şi Special Olympics. El a avut de transmis şi un mesaj pentru sportivii prezenţi la Izvorani.
“Îmi doresc mult, şi de aceea am şi rugat-o pe doamna Lipă să preia destinele sportului din punct de vedere guvernamental, îmi doresc mult ca politicul să nu se implice în sport, cum îmi doresc mult ca politicul să nu se implice în educaţie. Avem deja peste 30 de ani de democraţie în România şi cred că am intrat într-o democraţie consolidată. La fel cum şi dumneavoastră veţi avea cât de curând un examen care este ultimul examen să intraţi în liga mare.
De fapt, cu asta vă veţi confrunta la următoarea competiţie şi sunt ferm convins, la fel ca şi mine în acest moment, că în timpul competiţiilor veţi avea foarte multe emoţii, dar să nu uitaţi un lucru, să reprezinţi România, cum şi pentru mine, ca om politic, este un privilegiu şi eu am o datorie de a vă fi alături şi de a sta la masă cu oamenii de sport şi de a mişca lucrurile şi mai bine de acum încolo”, a afirmat Ciolacu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Premierul a precizat că şi-ar dori şi în politică să existe criterii precum în sport şi a adăugat că nu trebuie arse etapele nici în sport, nici în politică.
“S-a terminat perioada amatorismului şi a oamenilor care îşi dau cu părerea. Specialiştii şi oamenii de sport trebuie să se implice, să vă creeze tot ceea ce aveţi nevoie pentru a avea performanţă. Mi-aş dori în politică criterii cum aveţi dumneavoastră, criterul cel mai simplu este performanţa. Dar mai e un lucru foarte important şi pentru politic şi pentru sport, niciodată nu arzi etapele. Fiecare etapă este un pas înainte. Vă urez succes”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: premierul marcel ciolacu