PREMIUM

FC Liverpool şi AC Milan au oferit poate cea mai frumoasă finală din istoria Uefa Champions League. "Cormoranii" au reuşit să câştige în 2005 trofeul, după ce la pauză erau conduşi cu scorul de 0-3. La pauza meciului, antrenorul Rafa Benitez a avut un discurs excepţional, care a schimbat totul.

Finala Ligii Campionilor 2004-2005. Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul. Cer senin, 18 grade Celsius. Umiditate 78%. Faţă în faţă, Liverpool FC (Anglia) şi Milan AC (Italia). Apariţia celor două finaliste a fost vestită şi prevestită cu jerba legendara care anunţă un meteorit sau sosirea conchistadorilor zeificaţi instantaneu de băştinaşii copleşiţi. A 50-a finală a Ligii Campionilor aducea din nou fotbalul la clasicism. Era destul de clar că Milan şi Liverpool erau ce erau, şi nu aveau nevoie de prefaţă. Meciul care avea să intre definitiv în istoria fotbalului a refăcut uşor o imagine tulburată de pretenţiile subversive ale fotbalului dopat comercial.

Benitez, Rafael Benitez!

Rafa Benitez, omul care a asamblat Liverpool FC este un antrenor care de regulă, lucrează cu convingeri. Sosit în Anglia cu reputaţia unui tehnician metodic, extrem de bine pregătit tactic şi foarte convins că poate face din gruparea de pe Anfield o echipa care răneşte înainte de a pierde, spaniolul n-a uitat nicio secundă care sunt de fapt marile avantaje ale echipei sale. FC Liverpool, întruchiparea unei forţe vechi şi complicate a legat mereu fotbalul de un anume spirit local. Fără umanitatea oraşului, fără amintirea filiaţiei sale anglo-irlandeze şi fără etosul muncitoresc al tribunelor, clubul nu ar fi existat. Acest cult al tradiţiei s-a transformat în marele atu al unui antrenor spaniol extrem de perspicace.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Ca antrenor, Rafael Benitez era recunoscut mai mult ca un tactician şi un metodist, decât ca un bun motivator. Echipele sale erau foarte ordonate şi organizate, iar cooperarea şi sacrificul exista între toate liniile;

Formaţiile sale se mişcau în bloc, precum un ceas de mare precizie, piesă cu piesă. Şi , fiecare dintre piese ştia exact unde îi este locul şi ce trebuie să facă în fiecare moment. Omul care o făcuse pe Valencia campioana Spaniei, punea aceeaşi atenţie în faza defensivă şi în cea de atac. În atac, mai mult accent pe fazele directe şi verticale, fără foarte multă elaborare, însă cu mare precizie, bazându-se pe o tranziţie foarte exactă între defensivă şi ofensivă.

În apărare, încerca să pună o presiune eficace pe echipa adversă şi pe recuperarea balonului, menţînând, în general, blocul defensiv compact la 25 de metri, concentrându-se acolo unde este balonul şi desfăcându-se să pună presiune pe adversar când se poate. Folosea apărarea în zona, capitol la care părea să fie dintre cei mai buni, în toate variantele sale. Perceput, uneori, ca un obsedat de munca lui, Benitez îşi studia intens adversarul şi îşi pregătea elevii pentru orice situaţie. Perfecţionismul şi minuţiozitatea de care a dat mereu dovadă, l-au ajutat de altfel să poată controla de cele mai multe ori foarte bine jucătorii, indiferent de numele lor. Rafa Benitez nu lăsa niciun detaliu la voia întâmplării, ceea ce îi irita pe jucătorii săi, obişnuiţi să aibă mai multă libertate de manevră. Tot ce aţi citit până aici, nu deconsipiră în niciun fel un fin psiholog. Poate şi pentru că Rafa Benitez însuşi, spune despre el, cu multă modestie, "că nu este unul". Data de 24 mai 2005 avea să demontreze însă contrariul. Prin vocea sa, destinul formaţiei FC Liverpool s-a schimbat.

45 de minute de coşmar

Pe Ataturk se anunţă echipele de start. La fluierul celui mai bun arbitru spaniol al momentului, Manuel Mejuto Gonzalez, răspund prezent următorii 22 de jucători:

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

AC Milan: 1-Dida; 2-Cafu, 31-Jaap Stăm, 13-Alessandro Nesta, 3-Paolo Maldini; 8-Gennaro Gattuso, 21-Andrea Pirlo, 20-Clarence Seedorf; 22-Kaka; 11-Hernan Crespo, 7-Andriy Shevchenko.
Liverpool: 1-Jerzy Dudek; 3-Steve Finnan, 23-Jamie Carragher, 4-Sămi Hyypia, 21-Djimi Traore; 10-Luis Garcia, 8-Steven Gerrard, 14-Xabi Alonso, 6-John Arne Riise; 7-Harry Kewell; 5-Milan Baros.

Peep! Peep! Peep! Fluier de start. Finala Ligii Campionilor Uefa din 2005. Prima repriză a fost una cumplită pentru Benitez. Echipa lui s-a folosit de primele 45 de minute ale finalei Ligii Campionilor pentru a se dezintegra complet şi a se dezice rapid de propria onoare şi tradiţie. Milanul lui Carlo Ancelotti şi Kaka a pornit ca din tun. În minutul 1 avea deja 1-0 prin reuşita legendarului Paolo Maldini.

A urmat o demonstraţie de forţă a italienilor, la care Benitez şi ai săi n-au avut timp de recurs. Contre. Atacuri, asedii fulgerătoare şi mântuiri de ultim moment, într-o succesiune aproape insuportabilă pentru fanii cormoranilor. Şi încă două goluri în finalul primei reprize.

Cel mai bun discurs din toate timpurile! Rafa Benitez către jucătorii săi la 0-3: "Aţi văzut oamenii aia în roşu din tribune?"

Rafa Benitez nu a avut pregătit un discurs pentru un asemenea rezultat după primele 45 de minute. Şi-a amintit în cartea sa lansată în 2012 ("Champions League Dreams") că până să coboare tunelul care ducea către vestiare, toate notiţele sale erau în spaniolă, şi toate se terminau cu "0-3. Lucharlo!". Primul sau gând a fost să-şi liniştească băieţîi. Să-i facă să realizeze că 45 de minute într-o finală de Liga Campionilor pot fi foarte lungi.

Benitez întră în vestiar şi găseşte un maldăr de jucători îmbrăcăţi în roşu, cu capetele plecate şi cu lacrimi în ochi. Se îndreaptă spre tabla pe care erau aşezate magnetic cele două formaţii. O priveşte, apoi aruncă markerul din mână. Îl priveşte pe Steven Gerrard, apoi pe Sămi Hyypia. Erau prăbuşiţi.

Într-o secundă, roşul de pe chipul său e mai roşu decât tricourile elevilor săi. "Nu vreau să văd asta!" ameninţă Rafael, în timp ce loveşte cu putere tablă pe care erau aşezate formulele de joc. Zgomotul îl trezeşte pe Didi Hamann, care e primul ce are puterea să ridice capul din pământ. "N-avem nimic de pierdut!" continuă Rafael. "Dacă intrăm relaxaţi, putem marca rapid. Iar dacă marcăm primul gol, reintrăm în joc!" explică managerul. Ridică tabla de la pământ şi pentru următoarele 4-5 minute îşi face jucătorii atenţi la instrucţiunile tactice pe care le oferă. Principalul obiectiv: "Trebuie să-l blocăm pe Kaka. Oricum! Cu orice risc". Hamann urma să între în locul lui Djimi Traore, iar Liverpool urma să treacă la un 3-5-2. La acel moment, Benitez nu ştia că Steve Finnan se accidentase şi nu va putea evolua în partea a doua.

"Trebuie să luptăm!" avertizează Benitez. "Aţi văzut oamenii aia în roşu din tribune? Ei cântă la 3-0 pentru adversar? Ridicaţi capetele din pământ! Ridicaţi-le pentru ei, pentru că le datorăm încrederea pe care o au în noi. Dacă ei la 0-3 cântă şi va susţin, voi de ce renunţaţi?? SUNTEM LIVERPOOL! Băieţi, jucaţi pentru marele LIVERPOOL!! Dacă aţi uitat asta, va rog să nu mai ieşiţi în repriză a două pe teren. Dacă nu aţi uitat, înainte să înceapă repriza, priviţi-i pe oamenii ăia. Ei cred în voi! Ei cred în voi mai mult decât credeţi voi înşivă în voi! Nu vă puteţi numi jucători de fotbal la FC Liverpool dacă ieşiţi de aici fără ambiţie, cu capetele plecate. Luptaţi! Luptaţi pentru ei, luptaţi pentru voi, luptaţi 45 de minute! Daţi-vă şansa să fiţi eroi! Daţi-vă şansa să rămâneţi în istorie!" a tunat tehnicianul, în timp ce Steven Gerrard s-a ridicat motivat în picioare. Cu lacrimi în ochi, căpitanul a scos un urlet care s-a auzit dincolo de Ataturk Stadium. Mobilizare generală, numele tău e Liverpool!

Dave Galley, fizioterapeutul lui Benitez îl ia de-o parte şi îi explică apoi că Finnan nu va rezista încă 45 de minute. Rafa trebuia să fie decisiv. Făcuse deja o modificare, iar încă una ar fi putut afecta serios primul 11 şi finalul meciului. În acel moment se răzgândeşte. Djimi Traore, care deja se îndrepta spre duşuri e întors din loc: "Pune-ţi ghetele din nou, intri pe gazon".

Jucătorii lui FC Liverpool se îndreaptă spre terenul de joc. Rafa Benitez simte momentul şi la ieşirea de pe tunel le transmite: "Aveţi 30 de secunde să va relaxaţi şi să priviţi tribunele. Îi auziţi? Sunt alături de voi!". Parcă parte a planului secret pus la cale de antrenorul spaniol, suporterii cormoranilor devin complicii tehnicianului. La 0-3, fanii "roşilor" îşi întâmpina jucătorii favoriţi cu un uluitor "You'll Never Walk Alone". 50.000 de suflete intepretează poate cel mai frumos "YNWA" care s-a auzit vreodată. Şi o fac în ciuda umilinţei la care Liverpool fusese supusă în prima repriză. Benitez zâmbeşte în colţul gurii.

Istoria se scrie în 900 secunde

Ce s-a întâmplat de aici încolo e deja istorie. Şi isterie, deopotrivă. În timp ce Milan părea o echipă superioară, dar poate un pic prea relaxată după demonstraţiile de siguranţă de până atunci, FC Liverpool a bifat cele mai frumoase 900 secunde din istoria clubului. Iar Rafa Benitez şi-a afişat zâmbetul atât de rar, mai des că niciodată. Echipa sa a evadat din jugul milanez şi a reintrat într-un meci aparent pierdut. O fugă de sub escortă, spre zona care a inventat fotbalul, din nevoie de joc liber, curaj, pasiune, întamplare şi dorinţa.

Cine altul putea da tonul renaşterii dacă nu Gerrard. În minutul 54, Stevie G a transformat centrarea lui John Arne Riise într-un gol de fineţe sublimă. Era 1-3, iar fanii "roşii" din tribune începeau să cânte şi mai tare. Doar două minute mai târziu, Liverpool loveşte din nou. Seedorf pleacă lejer pe o deposedare, ca un cuţit răsucit de o mâna furioasă la capătul unui botez nereuşit. Nu ajunge la timp, iar Smicer are curaj. Trage cu sete, Dida e păcălit, iar Liverpool face 2-3. Incredibil!!! Cuvintele lui Benitez de la pauză au efect. În tribune se dezlănţuie iadul. Fanii cormoranilor sunt la un pas să intre pe teren şi să marcheze golul de 3-3 ei însăşi.

Dar nu e timp. Vine minutul 60. Minutul în care fotbalul a izbucnit cu toată forţa sa elementară şi uitată, luând în prizonierat toate simţămintele şi electrizându-i pe toţi. Aşa cum o fac, adesea, pauzele muncitorilor din porturile engleze şi după-amiezele copiilor plecaţi de la lecţii. Gerrard sprintează, intră în careu, iar Gennaro Gattuso faultează. E penalty pentru Liverpool! Iar Benitez îşi deleagă cel mai de încredere soldat pentru a-l executa pe nefericitul Dida, brazilianul dispus să lupte în faţa plutonului de execuţie. Şi o face cu succes, pentru că parează şutul lui Xabi Alonso. Dar, până şi fizică cedează. Mingea se duce perfect spre bara care aştepta să devieze îndrazneala spre interior. E 3-3 la Istanbul, în ceea ce se transformă lejer în cea mai frumoasă finală din istoria Champions League.

Partida a continuat să fie una nebună. Nici la 3-3 Liverpool n-a cedat. Echipa lui Benitez, deşi îşi îndeplinise obiectivul trasat la pauză a jucat, din ce în ce mai bine, un fotbal de atac susţinut de buldozerismul devastator al lui Gerrard, de balistica de meşter vechi a lui Xabi Alonso şi de libertatea de mişcare a lui Luis Garcia. Prelungirile au avut loc degeaba, aşa cum ar fi avut loc şi rejucarea meciului. În minutul 120, ambele echipe arătău ca două sisteme programate pe veci. Echilibrul putea fi rupt doar de intervenţia şansei recalibrată ca ruletă: penaltyurile.

Nu rata EURO CENTER, în fiecare marţi, de la 18:30, Telekom Sport 3! Tot ce trebuie să ştii despre marile campionate ale Europei

Arbitrul Manuel Enrique Mejuto Gonzalez îşi priveşte ceasul şi pune capăt infernului. Se joacă până la loteria penalty-urilor. În acelaşi timp, Rafa Benitez îşi priveşte lista de executanţi. Riise, Cisse sau Smicer nu sunt Pirlo, Kaka sau Shevchenko. Şi totuşi: dacă ai ajuns până aici, după 0-3 la pauză, ce rău se mai poate întâmpla?

Spaniolul nu pierde timpul. Îl ia deoparte pe Jerzy Dudek şi îi transmite ceva. Polonezul ştie ce are de făcut. Părea că antrenorul care a schimbat soarta meciului la pauză a mai ţinut în buzunar un atu neverificat, în care doar el a văzut dinamita.

Dudek a intrat convins între buturi. A apărat două penalty-uri în faţa "uriaşilor" Andrea Pirlo şi Andriy Shevchenko, a distrus legământul egalului etern şi a adus Uefa Champions League în Anglia. La Liverpool. Oraşul în care găseşti case fumegande în cel mai pur stil victorian şi betonul marin din care creşte golul, speranţa, tradiţia şi nevroză socială.

articol de Florin Codreanu

Galerie foto