Preşedintele de la Unirea Slobozia, Ilie Lemnaru, a oferit o primă reacţie, după ce nou-promovata a pierdut cu Rapid. La Clinceni, suporterii rapidişti au dominat numeric, dar şi la nivel de atmosferă, iar conducătorul a avut o explicaţie fabuloasă pentru apariţia "vişiniilor" şi la tribuna II.
Cea mai amuzantă explicaţie pentru numărul mare de fani rapidişti, la meciul cu Unirea Slobozia
Rapid a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în ultimul meci al etapei a zecea din Superliga. Rareş Pop a fost în formă şi a deschis scorul în minutul 24 din pasa superbă a lui Christensen. Pospelov a egalat în minutul 31, din careu, dar giuleştenii au trecut din nou în avantaj în minutul 60, când Rareş Pop a şutat sub transversală, din careu.
Nou-promovata Unirea Slobozia îşi desfăşoară la Clinceni, pe o arenă de 4.500 de locuri, meciurile considerate acasă. Aşa cum era de aşteptat, fanii rapidişti s-au deplasat în număr mare la marginea Bucureştiului şi au dominat atmosfera.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La final, preşedintele de la Unirea Slobozia, Ilie Lemnaru, a susţinut că un link care nu era destinat fanilor rapidişti ar fi ajuns la acestia, pentru locurile din tribuna II.
"Nu suntem dezamăgiţi, era un meci greu pentru noi, un meci sortit oricărui rezultat. Să recunoaştem că ne-a bătut o echipă care se bate pentru titlu.
Fotbalul e făcut pentru suporteri. Trebuie să ne adaptăm, rapidiştii sunt peste tot şi ne aşteptam la această atmosferă, dar cred că ne-am ridicat la nivelul gândit de toţi. Am lăsat pe toată lumea să intre pe stadion, nu a fost o problemă.
(n.r. - A părut că aţi jucat în Giuleşti) Nu s-a întâmplat nimic, pentru că noi ne-am înţeles de prima dată că vom da peluzele şi tribuna I. Ce s-a întâmplat la tribuna II că s-au luat bilete şi la tribuna II... A fost o neînţelegere, poate s-a dat şi link-ul pentru tribuna II spre cei de la Rapid. Nu s-a respectat ceva, dar nu mai contează lucrul ăsta acum, important e că a fost un meci frumos cu o atmosferă cum rar se vede pe stadioanele din România", a spus conducătorul de la Unirea Slobozia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Unirea Slobozia vrea înapoi acasă
Nou-promovata este pe locul 11 în Superliga, cu 11 puncte, iar Ilie Lemnaru susţine că echipa va disputa din nou meciuri la Slobozia abia de anul următor.
"Ne doream să facem un rezultat pozitiv, că dacă ne uităm la ultimele meciuri directe cu ei Slobozia e pe plus. Noi ne luptăm cu echipele care se luptă la retrogradare, iar dacă luam azi un punct era bonus.
Noi suntem obişnuiţi în deplasare, dar legea e lege şi trebuie s-o respectăm, iar în ianuarie, februarie să jucăm la Slobozia, dacă nu se mai face contestaţie", a mai spus Ilie Lemnaru.
- Citește și
- "I-am pupat". Marius Şumudică, spectacol la declaraţii după Slobozia - Rapid 1-2! A "turbat" când a primit gol, însă a câştigat un fotbalist: "Mi-a ieşit"
- Mihalcea, declaraţia serii după înfrângerea cu Rapid: "Jumătate dintre oameni au intrat cu bilete false". A demontat zvonurile despre rasism
- Marius Şumudică exultă! Antrenorul Rapidului l-a ridicat în slăvi pe noul puşti-minune din Giuleşti: ”A ieşit ghiocelul şi trebuie să-l ud”
- "La final, Marius Şumudică ne-a spus asta". Rareş Pop a fost eroul celor de la Rapid cu Slobozia: "Sper"
- Basarab Panduru a numit fotbalistul de la Rapid care "bate la porţile echipei naţionale", după victoria giuleştenilor de la Clinceni
- Cum s-a descurcat RFS la ultimul meci oficial înaintea duelului cu FCSB din UEFA Europa League
- Fără drept de apel! Cel mai fierbinte derby din Europa s-a terminat cu un scor total neaşteptat
- Încă un stadion va fi construit în România! Clubul din Superliga care va avea o arenă modernă: "28.000 de locuri, iar primăria a semnat contractul"
- VIDEO | Marius Şumudică, aclamat de peste 3000 de rapidişti. Antrenorul giuleştenilor a fost ovaţionat înaintea partidei cu Slobozia
- Veşti mari pentru un club de tradiţie din Premier League. Va fi preluat de un grup de investitori deţinut de un miliardar american
- "V-am spus". Marius Şumudică, după ce a luat primele măsuri dure la Rapid: "Pentru ce au făcut etapa trecută, cu U Cluj"
- UEFA recunoaşte o eroare mare de arbitraj de la EURO 2024! Faza care a influenţat desfăşurarea turneului: "Ar fi trebuit să se acorde penalty"
- Nervii au cedat în Superliga! Un suporter şi-a ieşit din minţi, după ce favoriţii au ajuns la şase meciuri fără victorie: ”A vrut să dea cu o sticlă în el”
Afla mai multe despre: unirea slobozia rapid, ilie lemnaru unirea slobozia, fani rapidisti