Dan Şucu a vorbit despre unul dintre tinerii săi jucători de flanc stâng, Robert Bădescu. Finanţatorul giuleştenilor l-a evidenţiat încă de la primele sale minute alături de echipa mare, la meciurile disputate în cadrul cantonamentului echipei din Turcia.
La începutul lunii ianuarie, în timp ce se aflau în Turcia, pentru a efectua stagiul de pregătire, înainte de începerea părţii secunde a campionatului, Rapid disputa un amical împotriva celor de la Sakaryaspor, meci amical încheiat cu scorul de 3-3.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dorinţa lui Dan Şucu, devenită o realitate, la doar două luni distanţă
"Nu vreau să vorbesc despre achiziţiile cunoscute. Asta este treaba antrenorului, a preşedintelui. Consider că ne-am întărit prin noii veniţi, mai ales acum după ce l-am luat şi pe Djokovic.
Dar pe mine cel mai mult m-a bucurat apariţia acestui copil, Bădescu. Mi-a plăcut că a jucat cu curaj, cu dezinvoltură. Are 18 ani şi e rezerva lui Borza, care are şi el tot aceeaşi vârstă. Avem asigurat postul de fundaş pe banda stângă pentru mult timp.
Nu dau eu sfaturi staff-ului tehnic, dar Bădescu este unul dintre liderii generaţiei de la tineret şi chiar sper să-l văd jucând şi în campionat", spunea Dan Şucu, la începutul lunii ianuarie, conform GSP.
Astfel, previziunea patronului celor de la Rapid s-a îndeplinit. Motivul? Suspendarea primită de Andrei Borza, concurentul lui Robert Bădescu pentru postul de fundaş stânga, în urma escapadei de la Iaşi, după înfrângerea bucureştenilor pe terenul Politehnicii Iaşi, scor 3-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De atunci, Bădescu a profitat de oportunitatea apărută şi nu a dezamăgit. Tânărul fundaş lateral care a ajuns la academia Rapidului în anul 2022 şi-a câştigat locul de titular în faţa campionului din sezonul trecut, cumpărat de Rapid în această vară, de la Farul.
Bădescu a bifat trei prezenţe, fiecare a câte 90 de minute, de la incidentul de la Iaşi. 90 de minute în victoria cu scorul de 4-1 cu UTA, meciul său de debut în Superliga, în care a reuşit să marcheze golul de 2-0. 90 de minute pe terenul Universităţii Craiova, într-o remiză cu scorul de 1-1 şi 90 de minute în victoria clară împotriva rivalilor de la FCSB, scor 4-0.
- Citește și
- Revoluţie în tenis. Arabia Saudită oferă un miliard de euro pentru o adevărată lovitură în "sportul alb"
- Cine e bun cu granzii?! Statistica la care Olaru este peste Coman, Rrhamani, Otele şi Mitriţă în bătălia pentru titlul de golgheter | EXCLUSIV
- Veşti bune pentru Edi Iordănescu! Selecţionerul se va putea baza pe un nume important, la partidele de pregătire din martie
- Boston Celtics şi-a respectat statutul şi a câştigat şi meciul cu Utah Jazz. Starul Tatum, o nouă prestaţie magistrală
- OFICIAL | Maurizio Sarri a demisionat de la Lazio după eliminarea din Liga Campionilor
- OFICIAL | Adrian Mititelu continuă revenirile la FC U Craiova. Fostul antrenor principal semnează, la şase luni de la plecare
Afla mai multe despre: dan sucu, rapid, robert badescu