You are here:

Prima decizie luată de Ana Bărbosu, după ce a primit medalia olimpică şi s-a relaxat: "Imediat cum ajung acasă de la mare"

Prima decizie luată de Ana Bărbosu, după ce a primit medalia olimpică şi s-a relaxat: "Imediat cum ajung acasă de la mare"

Gimnastică

Comentarii

Ana Bărbosu şi-a primit vineri medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice şi acum e gata de o nouă provocare.

Carnetul de şofer, noul obiectiv al Anei Maria Bărbosu

La 11 zile de la finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice, Ana Maria Bărbosu a primit, în sfârşit, medalia de bronz cucerită la Paris. Ea a fost premiată la Bucureşti, la sediul COSR.

Încă mai dor imaginile cu lacrimile de durere ale Anei Maria de la Paris, din momentul în care a aflat că acel loc 3 pe care se clasase corect, fusese anulat de o decizie incorectă a arbitrelor. Toată lumea îşi aminteşte că în acele clipe ea fluturase deasupra capului un drapel al României pe care erau scrise diverse mesaje.

Acum, Ana a spus povestea acelui drapel pe care l-a luat special de acasă pentru a-l avea în asemenea momente de bucurie.

„Steagul îl am de la părinţi, de acasă, mi l-au dat să-l am cu mine şi cu o zi înainte am rugat colegele să-mi scrie, să-mi semneze pe el să-l am amintire şi pe doamna Corina şi pe Foti, fizioterapeutul nostru. A scris acolo fiecare ce a simţit”, a declarat Ana Maria Bărbosu, gimnastă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice, pentru Sportsnet.ro

Ana a primit vestea că va intra în posesia medaliei de bronz în timp ce se afla acasă, la Focşani. Au fost zile pline pentru sportiva noastră, care abia de acum se poate bucura de vacanţă.

„Eram acasă, pe canapea, stăteam cu prietena mea, când am aflat că am primit medalia. Perioada de la Focşani a fost una foarte agitată, foarte multe cereri de interviuri, declaraţii, nu pot spune că a fost chiar o vacanţă, dar dacă a dus la acest eveniment sunt recunoscătoare pentru tot şi o să intru în vacanţă”, a adăugat Ana Maria Bărbosu. 

Ana a avut parte de mai multe surprize. Nu doar că a primit medalia de bronz, dar a primit, într-o altă festivitate, şi cadoul acordat de Ion Ţiriac, un automobil de lux. Acesta va sta deocamdată în garaj, pentru că ea nu are carnet, însă nu pentru mult timp.

„Acordarea medaliei a fost un moment special, este un vis împlinit şi sunt foarte recunoscătoare pentru antrenorii, colegele, familia şi federaţia şi toţi care au fost alături în această perioadă. 

Nu am carnet, dar imediat ce ajung acasă de la mare mă voi apuca de şcoala de şoferi. Deja am avut ocazia să mi se ofere aceste cursuri la o şcoală din Focşani şi, fiind foarte drăguţi, cu tot dragul am mers la ei. Abia aştept să încep orele de condus şi să şi iau carnetul”, a adăugat gimnasta medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice.

Şi-a cumpărat un lănţişor cu cercurile olimpice şi Turnul Eiffel

De la Paris, Ana nu s-a ales doar cu medalia. Ea şi-a cumpărat şi un lănţişor de argint cu cercurile olimpice şi cu Turnul Eiffel. Iar în această perioadă e bijuteria ei preferată.

„Cu siguranţă e un lănţişor special şi am simţit în perioada asta că e nevoie să-l port”, mai spune ea. 

Vacanţa Anei Maria Bărbosu va mai dura aproximativ două săptămâni, după care va reveni la antrenamente. Chiar dacă parcă nu mai vrea să se despartă de medalia olimpică, sportiva noastră spune că o va lăsa medalia acasă, alături de celelalte trofee,

„Momentan programul transmis e că pe 5 septembrie trebui să fim la viza medicală în Bucureşti iar pe urmă sau până atunci o să ni se transmită alte informaţii. Medalia cred că mai bine e să o las acasă. E un lucru mai mult simbolic al muncii mele şi cel mai bine stă acasă în camera mea cu restul de medalii”, a adăugat Ana Maria Bărbosu, gimnastă medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice. 

Medalia de bronz i-a revenit Anei Maria Bărbosu după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în urma acţiunii depuse de Federaţia Română de Gimnastică. Astfel, s-a demonstrat că acea contestaţie depusă de delegaţia americană, prin care Jordan Chiles urcase pe locul 3, fusese depusă cu patru secunde mai târziu decât termenul legal, astfel că efectele ei au devenit nule.

Ana a urcat pe locul 3, cucerind medalia de bronz. Ea a fost urmată de Sabrina Maneca-Voinea şi, pe 5, de Jordan Chiles. Drept urmare, a primit medalia într-o ceremonie organizată vineri, la Bucureşti, pe esplanada din faţa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Chiar dacă se ştie că Chiles trebuie să înapoieze bronzul olimpic, medalia primită de Ana nu este aceea care se află încă acasă la americancă, ci este vorba de o medalie nouă remisă de Comitetul Internaţional Olimpic.

 

 

Afla mai multe despre: ana maria barbosugimnastica romania jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare