Florin Tănase, fostul golgheter al celor de la FCSB, s-a întors în Superliga şi a vorbit despre obiectivele sale personale pentru acest sezon.
După lungi negocieri cu patronul clubului, Gigi Becali, Florin Tănase a fost convins şi a semnat un contract cu FCSB. Tănase îşi propune să ajungă în fazele principale ale UEFA Champions League alături de echipa la care a evoluat timp de şase ani. Tănase semna pentru prima oară cu FCSB pe data de 8 august 2016, iar la opt ani distanţă, acesta a revenit la gruparea "roş-albastră".
Florin Tănase: "Ieşeam la orice plimbare, nu exista să nu mă oprească câţiva suporteri"
"Sunt fericit că m-am întors acasă, m-am întors la echipa pe care o iubesc de mic copil, mă simt bine, nu îmi e greu să mă integrez în echipă pentru că pe majoritatea îi cunosc, iar pe ceilalţi în ultima lună, ultimele două luni i-am cunoscut. Sunt fericit că m-am întors.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Normal, contează foarte mult, mai ales când eşti dorit atât de mult de suporteri, ieşeam la orice plimbare, nu exista să nu mă oprească câţiva suporteri şi să-mi spună să mă întorc. Pentru mine e ceva extraordinar. Sper să am evoluţii la fel de bune ca şi în trecut şi împreună cu fanii să facem rezultate bune pentru că numai cu ajutorul şi sprijinul lor putem să câştigăm.
Această experienţă, să câştigi titlul de ajută foarte mult şi îţi dă un plus de încredere şi de maturitate, cu siguranţă fiecare dintre ei sunt la un nivel bun şi au o încredere foarte bună.", a declarat Florin Tănase, pentru FCSB TV.
Tănase a vorbit şi despre trăirile de la partida tur cu Sparta Praga şi a recunoscut că abia aşteaptă să revină pe teren alături de coechipierii săi.
(n.r. cum a trăit turul cu Sparta) Intens, normal, ca orice stelist. Din păcate nu am reuşit să câştigăm, dar jocul echipei dă încredere foarte mare, au făcut un joc solid într-o atmosferă foarte grea. Eu sunt încrezător că putem trecem de acest tur. O să fie foarte frumos dacă vom trece în următorul tur şi cu siguranţă cu ajutorul suporterilor putem să accesăm grupele Champions League.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Îmi doresc foarte mult să facem lucruri bune, atât individual, dar cel mai important este să te pui în slujba echipă şi să faci totul ca echipa să câştige, nu poţi să ieşi mereu în evidenţă în fiecare meci, astăzi iese un jucător, în următorul celălalt, important este ca echipa să fie victorioasă.
(n.r. despre reacţia suporterilor) Este un sentiment foarte plăcut, parcă sunt nerăbdător, este un lucru frumos să joci la echipa cu care ai ţinut de mic şi să fii apreciat de către suporteri.", a mai spus Tănase.
- Citește și
- ”Vor să scape de el!” Declaraţia care va agita apele în Giuleşti. Ce jucător ar fi intrat pe lista neagră a lui Dan Şucu
- OFICIAL | Gică Hagi vinde în Serie A! Fotbalistul nu a apucat să debuteze la Farul, dar va evolua în Italia
- BREAKING | Sabrina Voinea are şanse mari să primească medalia! Veşti bune înainte ca TAS să ia decizia finală după scandalul de la JO
- OFICIAL | Denis Alibec a revenit la Farul! Mesajul internaţionalului român pentru suporterii farişti: "Constanţa, m-am întors acasă!"
- VIDEO | Fără precedent! Ce a făcut o atletă din Franţa după ce a câştigat finala la 3.000 de metri obstacole
- Fabulos! Mikel Arteta a angajat hoţi de buzunare pentru a fura de la jucătorii lui Arsenal. Care a fost motivul
- Străinul care l-a impresionat ca fotbalist pe Bănel Nicoliţă, tentat să antreneze în România: ”Am licenţă PRO. Este o plăcere”
- Ultima oră! Kira Hagi, cerută în căsătorie. Gică Hagi, din nou socru, după nunta lui Ianis Hagi | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fcsb, florin tanase, uefa champions league, gigi becali, superliga