You are here:

Primele reacţii despre moartea lui Ionuţ Popa: ”Toţi suntem în doliu!” Şumudică: ”Am vorbit cu el acum două săptămâni..” Ce a postat Dennis Man

Primele reacţii despre moartea lui Ionuţ Popa: ”Toţi suntem în doliu!” Şumudică: ”Am vorbit cu el acum două săptămâni..” Ce a postat Dennis Mangalerie foto

Special

Comentarii

Vestea că Ionuţ Popa a adus multă tristeţe în sportul din România şi cei care l-au cunoscut au postat mesaje de condoleante. Ionuţ Popa a decedat din cauza unor tumori la nivelul capului, care n-au putut fi îndepărtate prin operaţie.

Ionuţ Popa s-a stins din viaţă, la vârsta de 67 de ani, după ce în ultimul an a fost chinuit de probleme medicale grave. Medicii i-au descoperit mai multe tumori la nivelul capului, care n-au putut fi operate. Pe 9 iunie, Ionuţ Popa a fost internat la Spitalul Judeţean Arad, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Ulteriro, a intrat în comă şi apoi în moarte cerebrală. Astăzi, medicii au constat decesul.

Vestea i-a întristat pe toţi cei din fotbalul românesc. Cluburile UTA Arad, Poli Iaşi şi Poli Timişoara - la care Ionuţ Popa a lucrat - au postat mesaje de condoleanţe. De asemenea, Dennis Man, concitadin cu Ionuţ Popa, a postat pe Insagram o poză în care îşi arată tristeţea.

Marius Şumudică a fost zguduit de această veste. Antrenorul lui Gaziantep susţine că l-a sunat în urmă cu două săptămâni, înainte să sufere un stop cardio-respirator: ”L-am sunat acum două săptămâni, înainte să aibă accidentul, am vrut să-l îmbărbătez, am vorbit cu el, mi-a mulţumit. Apoi am citit că a avut accidentul... N-am ştiut că a murit. Transmit condoleanţe familiei”, a spus Şumudică la Sport.ro.

”Familia roş-albă e îndoliată, în această dimineaţă a venit trista veste a plecării dintre noi a lui Ionuţ Popa, după o boală cu care a luptat mai bine de un an şi jumătate.

 ”Mister” ne-a lăsat amintiri nepreţuite, legate mai ales de acea frumoasă echipă roş-albă din 1993, de promovarea din 2002 sau de epica victorie de la Timişoara din 5 octombrie 2002. Cu stilul său fermecător dublat de valoarea fotbalistică, şi-a câştigat un loc important în istoria Bătrânei noastre Doamne.

Condoleanţe familei, odihneşte-te în pace, nea’ Popică!”, a fost mesajul celor de la UTA.

Mihai Dolinschi

Afla mai multe despre: ionut popa 

viewscnt
Articole similare