FC Voluntari visează să încheie anul cu o victorie. De când au revenit pe propria arenă, fotbaliştii lui Niculescu nu au reuşit să marcheze niciun gol. Luni, întâlnesc Sepsi OSK, în direct la Telekom Sport de la ora 17:00
FC Voluntari a uitat să mai câştige. Ultima victorie a echipei lui Niculescu a fost în octombrie, cu Astra.
"E ultimul meci din acest an, foarte important pentru noi, pentru că venim după o perioada grea, în care rezultatele nu au fost cele pe care ni le-am dorit. Au fost ceva probleme cu banii, dar o parte s-au rezolvat şi băieţii mai vechi ştiu foarte bine că chiar dacă au mai traversat perioade mici cu aceste probleme, tot timpul au fost plătiţi", a declarat Claudiu Niculescu
"Trebuie să spargem gheaţa cu noua nocturnă şi trebuie să tratăm meciul ăsta cum am tratat meciul de la Ploieşti, din finala Cupei", a zis şi Ionuţ Bălan
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nici nu a jucat bine pentru FC Voluntari, că Sânmărtean s-a şi accidentat. Va lipsi cu Sepsi, la fel ca şi Axinte.
"Cred că nimeni nu se aştepta să fim pe poziţia asta. Sper ca de la reînceperea returului să fie mai bine. Este clar că suntem în play-out", a mai spus Ionuţ Bălan
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: claudiu niculescu, fc voluntari, ionut balan, lucian sanmartean, ultima etapa, sepsi