You are here:

Procesul Brittney Griner în Rusia! Avocaţii sportivei au admis că baschetbalista folosea canabis, însă au un as în mânecă

Procesul Brittney Griner în Rusia! Avocaţii sportivei au admis că baschetbalista folosea canabis, însă au un as în mânecă

Baschet

Comentarii

Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, judecată în Rusia într-un dosar controversat de droguri, avea prescris canabis medical în SUA pentru o problemă cronică, au afirmat avocaţii sportivei la proces, potrivit Reuters.

Avocaţii sportivei spun că baschetbalista avea prescris canabis medical pentru o problemă cronică

Griner a pledat vinovat şi riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

Vineri, vedeta din WNBA a apărut în instanţă purtând un tricou Nirvana. În documentele prezentate de apărătorii lui Griner se arată că sportiva suferă de dureri cronice şi are un act emis de autorităţile din Arizona care arată că are dreptul la canabis medical.   

Griner a spus anterior că nu a intenţionat să încalce legea, iar preşedintele american Joe Biden a afirmat că Statele Unite fac tot ce se poate pentru eliberarea sportivei.

Kremlinul nu agreează în acest moment ideea unui schimb, considerând că este prematur să se discute posibilitatea ca Griner să fie trimisă în SUA în schimbul eliberării unui rus încarcerat în Statele Unite.

Procesul are loc la Himki, lângă Moscova.

Brittney Griner, legitimată la Phoenix Mercury şi dublă campioană olimpică, dar şi campioană în WNBA, a fost arestată în Rusia în februarie, după ce în bagajele sale de mână s-au descoperit cartuşe de vaporizator şi “un lichid cu miros de ulei de haşiş”, potrivit serviciilor vamale din Rusia.

Brittney Griner a jucat în Rusia pentru UMMC Ekaterinburg, în afara sezoanelor WNBA.

Afla mai multe despre: brittney griner 

viewscnt
Articole similare