Jucătorul spaniol Dani Carvajal s-a plâns de programul din ce în ce mai încărcat, care nu va fi ajutat de noul format al competiţiilor europene şi de Cupa Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe, şi cere forurilor internaţionale să ia măsuri.
Mulţi observatori şi foşti jucători critică nivelul Euro 2024 şi faptul că marii jucători nu strălucesc şi par obosiţi.
Dani Carvajal, fundaşul lui La Roja şi al lui Real Madrid, are un motiv pentru asta: calendarul infernal, iar acesta nu va face decât să se înrăutăţească.
"În ceea ce priveşte motivaţia, am mai multă energie ca niciodată pentru a înfrunta Germania... dar, având în vedere ce ne aşteaptă anul viitor... Vom termina acest Euro, sper cât mai târziu posibil. Apoi urmează pre-sezon, Supercupa Spaniei în deplasare, Mondialul cluburilor, ceea ce înseamnă că vom fi plecaţi aproape o lună, şi Liga Campionilor, cu cel puţin încă două meciuri, dacă nu patru, în funcţie de clasament... este un program insuportabil, iar nivelul meciurilor va scădea cu siguranţă", a afirmat fundaşul dreapta spaniol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apoi, a contiuat: "Este imposibil pentru jucători să îşi menţină nivelul tot anul, este imposibil. Cred că UEFA, la fel ca FIFA şi federaţiile din fiecare ţară, chiar trebuie să realizeze că un jucător nu poate juca 60 de meciuri într-un sezon", a avertizat starul madrilen.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dani carvajal, uefa, fifa, program, meciuri, protest