Eduard Ionescu, mezinul delegaţiei României de la tenis de masă la Jocurile Olimpice de la Paris, a revăzut pe laptop momentele importante din partida cu nigerianul Aruna, după cea mai răsunătoare victorie din carieră! Sportivul a revenit de la 0-3 la seturi şi 5-10 şi l-a învins pe favoritul 14.
Edi Ionescu, pe post de comentator la cea mai mare revenire de la Jocurile Olimpice!
La doar 19 ani, Edi Ionescu a trăit din plin participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
„A fost o experienţă unică. Este foarte bine că am reuşit să mă calific la această ediţie, să învăţ şi să înţeleg cum e atmosfera acolo, ca data viitoare să fiu mult mai pregătit, ca nu să fiu copleşit de emoţie”, a spus Eduard Ionescu, component al echipei naţionale de tenis de masă.
După revenirea de la Jocurile Olimpice, sportivul a comentat din faţa laptopului meciul de poveste cu nigerianul Quadri Aruna, din prima rundă a probei de simplu. Edi spune că îşi cunoştea foarte bine adversarul, iar colegul Ovidiu Ionescu îl atenţionase în privinţa lui, dar emoţiile debutului la JO şi-au pus amprenta asupra jocului său.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„A fost foarte greu, bineînţeles că nu l-am crezut pe Ovi. Am crezut că am totul sub control, dar în momentul în care am intrat acolo gândindu-mă că sunt Jocuri Olimpice, marele meu vis, plus 6000 de persoane foarte interesate de meciuri, am început cu un mic blocaj. Uşor, uşor mi-am revenit”, mai spune sportivul.
După primele 3 seturi pierdute, Andrei Filimon, antrenorul său, i-a spus o vorbă mare!
„Când am venit la indicaţii mi-a spus <<hai trage de tine să luăm acest set că îl batem!>>. Nu pot să zic că l-am crezut, am zis să iau ce a zis el de bun şi să îmi prelungesc acel moment frumos de acolo", a recunoscut Eduard Ionescu.
Edi a luat pas cu pas meciul până a ajuns la marea victorie!
„După ce am luat acel set la 3-1, atunci eram convins că voi câştiga”, susţine Eduard Ionescu, component al echipei naţionale de tenis de masă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După victoria răsunătoare, românul nu a mai fost capabil de nimic!
„Primele două, trei ore am fost pe altă lume, nu îmi dădeam seama exact ce reuşisem să fac. Obiectivul meu major a fost să mă calific, trecând şi un tur contra unui jucător ca el a fost mult mai mult decât m-aş fi aşteptat”, a mai spus Eduard Ionescu.
Tânărul recunoaşte că nu îi place să revadă meciurile sale. „Mă uit la ele de maxim două ori, nu pot din cauza emoţiilor”, a transmis jucătorul.
Edi s-a bucurat din plin de tot ce a trăit Satul Olimpic. El a dat nas în nas cu mari jucători de la tenis de câmp.
„I-am prins la masă pe Nadal şi pe Alcaraz , am fost uimit de cât de de treabă sunt", a încheiat Eduard Ionescu, component al echipei naţionale de tenis de masă.
- Citește și
- Antonio Conte a răbufnit după ce Napoli a fost spulberată de Hellas Verona în prima etapă din Serie A: ”O ruşine”
- Maresca a vorbit despre viitorul lui Sterling la Chelsea. Italianul a lăsat de înţeles că vrea să scape de fotbalist: "N-am loc să-i bag pe toţi"
- U Cluj - Sepsi LIVE VIDEO, astăzi, de la ora 19:00. Cele mai importante faze sunt pe orangesport.ro
- LIVE VIDEO | Farul - Hermannstadt, de la 22:00, pe Orangesport.ro, în etapa a şasea din Superliga
- "N-a cerut asta niciodată!". Ajuns la echipa a doua a lui Rangers, Ianis Hagi e din nou subiect în presa scoţiană!
- Un fost adversar al României şi-a anunţat retragerea de la naţională: "A fost o mare onoare să-mi reprezint ţara timp de 12 ani"
- "Merg în peluză, în mijlocul lor!". Apostrofat de suporterii Rapidului, Marius Şumudică a reacţionat: "Indiferent dacă le place sau nu..."
- N-a mai rezistat şi a răbufnit. Marian Iancu l-a distrus pe Şucu: "Îl detest. E un patron din rumeguş cu bişniţă neaoşă"
- "Era mină de aur!". Marius Şumudică nu vede cu ochi buni plecarea lui Albion Rrahmani de la Rapid: "E foarte greu să găseşti număr 9"
- Marcel Ciolacu anunţă o nouă investiţie importantă pentru sportul românesc: "Totul e pentru viitorul nostru". Ce bază sportivă va fi modernizată
- Fostul vicepreşedinte al federaţiei chineze de fotbal, condamnat la 11 ani de închisoare pentru corupţie
- I-a semnat sentinţa, după ce a fost tras pe linie moartă în noul sezon! Panduru: "Ce vrei să fac? I-am găsit şi echipă!"
- Sinner - Tiafoe, finala turneului de la Cincinnati
- Liţă Dumitru s-a întors la conducerea unei noi echipe. Ultima dată a fost pe bancă la FCSB 2, în 2011
- Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal la turneul de la Cleveland
Afla mai multe despre: eduard ionescu, eduard ionescu tenis de masa, tenis de masa romania