Radu Drăguşin a declarat, sâmbătă seară, după meciul României cu Cipru, scor 3-0, că este foarte fericit că în sfârşit a înscris.
Reacţia lui Drăguşin după ce a marcat primul gol pentru România
Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata Ciprului, în a treia etapă a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce au câştigat şi primele două confruntări din grupă.
Radu Drăguşin a marcat primul gol pentru naţionala României.
“Aşteptam acest gol de ceva timp. Sunt foarte fericit. Trebuie să continuăm la fel. Am controlat meciul şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi direcţie ca să ne merităm locul la Mondial. Astăzi colegii mei au făcut o treabă foarte bună.”, a spus Drăguşin la Prima Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El a precizat că s-a simţit ca acasă la meciul de la Larnaca, datorită suporterilor. “Ne-am simţit ca acasă. Este incredibil suportul pe care ni-l oferă, Este un sentiment de mândrie pentru noi”.
“Cred că acum am început să arătăm roadele muncii noastre. Avem jucători în Serie A, în campionatele puternice, este inevitabil ca încet, încet şi echipa naţională să crească”, a mai spus Drăguşin.
Radu Drăguşin a avut şi un mesaj pentru suporteri: “Sperăm să vă facem mândri în continuare”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: radu drăguşin, românia, cipru