You are here:

Raluca Olaru, în optimi la dublu mixt, la Roland Garros

Raluca Olaru, în optimi la dublu mixt, la Roland Garros

Tenis

Comentarii

Perechea Raluca Olaru/Franko Skugor (România/Croaţia) s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului de la Roland Garros.

Olaru şi Skugor au învins în primul tur echipa Kveta Peschke/Wesley Koolhof (Cehia/Olanda), scor 6-3, 4-6, 10-7, într-o oră şi jumătate.

În runda următoare, cei doi sportivi calificaţi vor întâlni perechea care va câştiga meciul Kaitlyn Christian/Frederik Nielsen (SUA/Danemarca) – Gabriela Dabrowski/Mate Pavic(Canada/Croaţia), cap de serie 2.

La dublu mixt a jucat miercuri şi Mihaela Buzărnescu, alături de britanicul Dominic Inglot. Cei doi au fost învinşi de echipa Darija Jurak/ Austin Krajicek (Croaţia/SUA), scor 1-6, 7-5, 14-12, într-o oră şi 21 de minute.

Pentru Mihaela Buzărnescu a fost al doilea meci al zilei, după cel pierdut cu Irina Begu în primul tur la dublu feminin, scor 7-6 (6), 3-6, 4-6, în faţa echipei Ludmila Kichenok/Jelena Ostapenko (Ucraina/Letonia).

Miercuri a evoluat pe tabloul de dublu feminin şi Andreea Mitu, alături de sportiva din Kazahstan Iulia Putinţeva. Cele două sportive au fost învinse de echipa Daria Kasatkina/Anett Kontaveit (Rusia/Estonia), scor 6-4, 6-1.

Afla mai multe despre: raluca olaru 

viewscnt
Articole similare