You are here:

Răzvan Burleanu a ieşit în forţă după ce a văzut filmul "În inima Naţionalei”: "Era acel hate pentru staff, federaţie, jucători, percepţia că niciunul nu merită să fie acolo"

Răzvan Burleanu a ieşit în forţă după ce a văzut filmul "În inima Naţionalei”: "Era acel hate pentru staff, federaţie, jucători, percepţia că niciunul nu merită să fie acolo"
Comentarii

Filmul „În inima Naţionalei” a avut premiera, joi, iar preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a oferit primele impresii, după ce l-a vizionat.

Răzvan Burleanu, după ce a vizionat filmul "În inima Naţionalei”

Naţionala de fotbal a României se pregăteşte pentru EURO 2024, în iunie, iar cu o lună înainte s-a lansat filmul care spune povestea preliminariilor, de la decepţiile din Liga Naţiunilor, până la momentul calificării. 

Răzvan Burleanu a făcut referire la acele momente de tristă amintire şi a spus că Edi Iordănescu a fost artizanul performanţei. 

"Sunt sigur că fără Edi nu am fi fost prezenţi aici. Acest film este o poveste despre România şi toţi avem nevoie de asemenea poveşti, că în general nu mai avem surse de inspiraţie. 

Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange

(n.r. - îl vedem pe Edi şi în următorul film, după calificarea la Cupa Mondială?) Dacă filmul acesta va avea succes şi sigur va avea, cu siguranţă vom continua iniţiativa. Această iniţiativă a apărut în ianuarie 2023, iar toate filmările sunt făcute de-a lungul acestei campanii de calificare. Stafful, toţi au crezut în misiunea de a reveni la un turneu final şi nu doar atât, de a construi cea mai importantă generaţie din ultimii 20 de ani. Acesta e gândul cu care plecăm spre Germania în vară. 

Indiferent dacă vom fi sau nu surpriza, ne uităm la EURO ca la o etapă de a construi cea mai importantă generaţie din ultimii 20 de ani. 

Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange

Toate momentele din film au fost emoţionante, inclusiv debutul filmului, care ne-a introdus în atmosfera din 2022, când era acel hate pentru staff, federaţie, jucători, percepţia era că niciunul nu merită să fie acolo. Aţi văzut poveştile lor, toate suferinţele lor şi poveştile colegilor dumneavoastră, care în anumite momente în care poate nu au crezut în această poveste de succes, iar la final asistăm la un final fericit şi la un nivel ridicat de încredere", a declarat Răzvan Burleanu, după premiera filmului „În inima Naţionalei”. 

Afla mai multe despre: razvan burleanurazvan burleanu frffilm echipa nationalafilm in inima nationalei 

viewscnt
Articole similare