You are here:

Răzvan Burleanu le bate obrazul celor din Kosovo pentru ce au făcut în România! "Au provocat suporterii, de parcă au încercat să urmărească acest obiectiv"

Răzvan Burleanu le bate obrazul celor din Kosovo pentru ce au făcut în România! "Au provocat suporterii, de parcă au încercat să urmărească acest obiectiv"

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a comentat incidentele de la România - Kosovo 2-0, dar şi sancţiunea primită. De asemenea, conducătorul de la Casa Fotbalului a condamnat comportamentul oaspeţilor.

Răzvan Burleanu, deranjat de cei au făcut cei din Kosovo: "Vor avea sancţiuni după meciul de aici"

Comisia de Disciplină a judecat miercuri cazul deschis ca urmare a incidentelor de la meciul România – Kosovo, scor 2-0, disputat la 12 septembrie.

UEFA a decis să amendeze Federaţia Română de Fotbal cu 52.000 de euro, iar următorul meci organizat pe teren propriu se va disputa în spatele uşilor închise pentru: afişarea şi scandarea de mesaje politice, comportament rasist al suporterilor, aprinderea de torţe, aruncarea de obiecte pe teren şi blocarea zonelor de acces public.  

„În general, intervenţia UEFA nu e doar atunci când o echipă iese de pe teren, echipa Kosovo a ieşit de pe teren ca urmare a aplicării unui protocol de către arbitru, chiar dacă acel protocol nu a fost comunicat către toţi şi aşa mai departe. Au fost câteva elemente care au fost susţinute de apărarea noastră, astfel încât să ne asigurăm că sancţiunea pe care o vom primi va fi una redusă. 

În acelaşi timp, trebuie să recunoştem că şi noi am avut parte de un tratament în Kosovo, total nepotrivit pe lângă ce ne dorim să promovăm pe un teren de fotbal, la fel cum am putea foarte bine să evidenţiem faptul că jucătorii kosovari au intrat pe teren, şi sunt mai multe elemente care mă îndreptăţesc să spun aceste lucruri, provocându-i pe suporteri, de parcă au încercat să urmărească acest obiectiv, ca meciul să nu se termine pe teren. Cu siguranţă şi Kosovo urmează să, ori au avut sancţiuni în urma meciului disputat la Priştina, ori vor avea sancţiuni după meciul de aici”, a declarat Răzvan Burleanu. 

În urma sancţiunii dictate de UEFA, partida România – Andorra, programata pe 15 octombrie, de la ora 21:45, se va desfăşura fără spectatori. Cu toate acestea, FRF a decis să permită accesul gratuit al copiilor sub 14 ani.

Afla mai multe despre: razvan burleanuromania kosovoincidente romania kosovosanctiuni romania kosovo 

viewscnt
Articole similare