Luis Suarez (32 de ani) a intrat în ultima parte a carierei şi FC Barcelona caută cu disperare un înlocuitor mai tânăr şi care să semene din punct de vedere al jocului cu atacantul din Uruguay. Catalanii şi-au stabilit prioritatea numărul 1 pentru următoarea perioadă de transferuri.
Presa din Italia anunţă că Barcelona l-a pus în vârful listei de achiziţii pe Lautaro Martinez (22 de ani) de la Inter Milano. Argentinianul a ajuns în Italia în urmă cu un an, dar nu a impresionat în stagiunea trecută din Serie A, însă în acest sezon, alături de Lukaku în atacul formaţiei lui Antonio Conte, a devenit o soluţia ideală atât la echipa de club, cât şi la naţionala Argentinei.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Martinez este dorit la Barcelona: Leo Messi a fost impresionat de prestaţiile sale în tricoul "pumelor" îl vrea coleg şi la echipa de club.
- Nouă goluri are Lautaro Martinez în 15 meciuri pentru naţionala Argentinei
- 14 milioane de euro a plătit Inter în 2018, când l-a adus de la Racing Club
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Odată cu intenţia Barcelona de a îl transfera, pentru jucător se va da o adevărată bătălie. În acest moment, clauza de reziliere a lui Lautaro este de 111 de milioane de euro, sumă pe care Barcelona o poate plăti fără prea mari probleme. Tocmai de aceea Inter vrea să îi ofere un nou contract, în care să nu existe nicio clauză de reziliere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cinci goluri în 10 meciuri a reuşit Martinez în acest sezon. Unul dintre golurile marcate a venit chiar pe Camp Nou, în meciul direct dintre cele două echipe din UEFA Champions League, încheiat cu victoria catalanilor.