Vicente Calderon a fost stadionul de casă al lui Atlético Madrid din 1966 şi până 2017. Arena avea o capacitate de 54.907 locuri şi era una dintre cele mai cunoscute stadioane ale lumii.
Atletico a încetat să mai joace meciurile de pe teren propriu acolo, după ce noul stadion, Wanda Metropolitano, a fost finalizat. Autorităţile din Madrid s-au gândit imediat la remodelarea zonei şi au avut în plan lărgirea căilor auto de acces spre şi dinspre districtul Arganzuela. În acest moment, singurul lucru care a mai rămas din vechea arenă este tribuna I.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lucrările la noua şosea ar trebui să fie finalizate în luna decembrie.
Tribuna I nu a fost încă demolată, pentru că pe sub ea trece una dintre arterele importante ale Madridului. Noua şosea va dispărea, iar în locul său va fi construit un complex rezidenţial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
ATLETICO A FĂCUT AVERE DIN TERENUL DE SUB STADION
Două parcele de teren pe care se afla Stadionul Vicente Calderon au fost vândute de clubul Atletico Madrid unor companii pentru suma de aproximativ 100 de milioane de euro. Terenul total este de 35.000 de metri pătraţi şi pe acesta va fi construit un complex rezidenţial de lux. Lucrările vor începe în 2020 şi se vor termina în 2022.
Afla mai multe despre: stadion vicente, calderon