Jurnalistul Alvaro Hernandez anunţă că Real Madrid îşi pregăteşte terenul pentru viitor. Florentino Perez vrea ca următorul antrenor al galacticilor să fie Xabi Alonso.
"Florentino Perez îl are antamat pe noul Zidane. Numele său este Xabi Alonso, un fost jucător blanco, despre care preşedintele crede că va ajunge un mare antrenor" scrie jurnalistul Alvaro Hernandez.
Primul pas a fost făcut! Florentino Perez şi Xabi Alonso au discutat deja, iar bascul ar urma să facă parte din stafful lui Zinedine Zidane din sezonul viitor. Perez este convins că Alonso este un nou pariu câştigător pentru gruparea blanco.
Momentan, Xabi Alonso şi-a procurat carnetul de antrenor şi a strâns 8 victorii din primele 14 meciuri disputate pe banca echipei secunde a lui Real Sociedad: "Este un antrenor foarte ofensiv, ceva ce Florentino Perez caută pentru viitor. Ştie să se impună, are autoritate şi cunoaşte foarte mult fotbal. În plus este un adevărat lord, un detaliu care va conta mereu la un club ca Real Madrid" mai scrie sursa citată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În vârstă de 38 de ani, Xabi Alonso Olano a jucat la Real Madrid între 2009 şi 2014. A adunat 236 de meciuri pentru Los Blancos şi a maract de 6 ori. Alonso are 114 selecţii în naţionala Spaniei şi 16 goluri marcate, iar în palmaresul său de jucător intră 2 trofee UEFA Champions League, un titlu de campion al Spaniei şi 3 titluri de campion al Germaniei, 2 Supercupe ale Europei, 1 titlu mondial cu echipa naţională, dar şi alte 2 trofee europene cu La Roja.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zidane, xabi alonso