You are here:

Viitorul sună bine! Românul de la Juventus s-a destăinuit în presa italiană: ”Chiellini şi Bonucci mă inspiră!”

Viitorul sună bine! Românul de la Juventus s-a destăinuit în presa italiană: ”Chiellini şi Bonucci mă inspiră!”galerie foto

Juventus

Comentarii

Radu Drăguşin, puştiul român care evoluează la Juventus Torino s-a destăinuit în presa italiană.

Unul dintre protagoniştii sezonului de la Juventus Primavera, fundaşul central român este titular în echipa de juniori antrenată de Luciano Zauli. el a vorbit la microfonul Juventus TV despre viitorul său la campioana Italiei. În sezonul trecut, Radu Drăguşin a jucat 20 de meciuri pentru echipa sub 17 ani a celor de la Juventus, reuşind chiar să marcheze două goluri şi să ofere un assist colegilor săi din academia lui Juventus. Totodată, el are şase selecţii şi un gol pentru echipa naţională sub 17 ani a României. 

Despre momentul pozitiv al carierei sale: ”De ceva timp nu pierdem şi am făcut o serie de meciuri excelente în ultima vreme. Cred că este un moment bun pentru noi toţi, nu doar pentru mine. Sunt 13 rezultate consecutive bune şi trebuie să-i mulţumim antrenorului care reuşeşte să ne monteze extraordinar. Jucăm la Juventus şi asta înseamnă enorm. Am fost uniţi de la bun început, iar acum culegem rezultatele muncii noastre. La nivel personal,  mă bucură evoluţiile mele, dar şi faptul că antrenorul are mare încredere în mine”

Despre debutul în Youth League: ”Pentru mine este pentru prima dată când joc în această competiţie şi trebuie să vă mărturisesc sincer că a fost o bucurie incredibilă, dar şi o emoţie extrem de mare. Totul a fost nou, dar în acelaşi timp grozav”

Cum se simte ca jucător al lui Juventus: ”Este incredibil, dar şi responsabilitatea este mare. Totuşi, cred că este una plăcută, pentru că te împinge să dai mereu 100%. Fizic, tehnic, tactic, totul s-a schimbat pentru mine şi cred că am crescut ca jucător”

Despre modelele sale ca fotbalist: ”Mă inspiră Bonucci, dar şi Chiellini. De la ei învăţ. Îmi place foarte mult şi Virgil van Dijk”

La ce capitole îşi poate îmbunătăţi jocul: ”Cred că am nevoie de o tehnică mai bună. La fel, cred că viziunea de joc are nevoie de un upgrade”

Care este visul său: ”Cred că toţi cei care suntem aici visăm să debutăm la prima echipă. Sper să o pot face şi eu într-o zi”

Cine este Radu Drăguşin, perla românească din curtea lui Juventus Torino

Măsoară 1.92 metri înălţime şi joacă pe postul de fundaş central, poziţie pe care Juventus i-a promovat recent în fotbalul mare pe Daniele Rugani şi pe Mattia Caldara.

În sezonul trecut, Drăguşin a jucat 20 de meciuri pentru echipa sub 17 ani a celor de la Juventus, reuşind chiar să marcheze două goluri şi să ofere un assist colegilor săi din academia lui Juventus.

Totodată, el are şase selecţii şi un gol pentru echipa naţională sub 17 ani a României.

 

Afla mai multe despre: radu drăguşinjuventus 

viewscnt
Articole similare