Cristiano Bergodi este cel mai cunoscut italian din fotbalul românesc. În luna ianurie a acestui an s-a despărţit de FC Voluntari, după ce sezonul trecut reuşea să menţină echipa în prima ligă. Însa rezultate bune din acest sezon nu s-au mai repetat. Fosta legenda a lui Lazio a revenit la început acestui an în ţara natală, greu încercată de virusul planetar.
L-am găsit acasă, alături de familie, aşa cum suntem sfătuiţi cu toţii să stăm. Mai exact, la Bracciano, oraşul său natal aflat în apropiere de Roma. Neschimbat… zâmbitor, jovial şi plin de încredere că totul va fi bine.
Vă salutăm, Mister, totul este bine pentru dumneavoastră?
Da, îi mulţumim lui Dumnezeu! Eu şi familia mea suntem bine. În oraşul meu natal este totul sub control. Din fericire, a apărut o singură persoană infectată şi aceasta a fost imediat dusă la spital. La noi totul a pornit, am auzit, de la un bărbat italian plecat în China şi ajuns şi prin Germania.
Bracciano cuprins de linişte aşa cum este întreagă Italie, nu?
Da, nimeni nu iese decât pentru strictul necesar… Şi eu am făcut cumpărăturile şi atât.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FOTO: Vedere cu Castello Orsini-Odescalchi (Bracciano), una dintre cele mai frumoas clădiri din Italia
Am rămas şi fără fotbal…
Da, dar nu avem altă variantă în dorinţa de a ne bucura din nou de el. Noi pe teren, spectatorii în tribune, lumea de la televizor. Fără a fi împreună, fotbalul nu mai are aceeaşi valoare.
”Am şi eu meritul meu pentru rezultatele echipei din acest an”
Suntem siguri că nu aţi scăpat din ochi nici fotbalul românesc, după ce aţi plecat…
Nu, pentru mine România nu este o simplă ţara unde am antrenat. Este locul unde mă simt la fel de fericit în fiecare zi, de parcă aş fi în Italia. Sunt un italian care nu numai că vorbeşte româneşte, simte şi trăieşte la fel. Până să se întrerupă fotbalul, am urmărit absolut tot şi mă bucură faptul că am lăsat nişte lucruri frumoase în urmă, la Voluntari şi astfel, cu meritul său, Mihai Teja a reuşit să obţină rezultate bune din acest an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Au fost tatonari la Dinamo si Rapid”
Aşadar, să vă aşteptăm, da?
Bineînţeles! Mereu am spus că pentru mine este o onoare să antrenez în România. Sunt şapte echipe până acum, nu? Putea să fie a opta în iarnă, după discuţiile cu Universitatea Craiova. Au fost “tatonări” şi în ultimele zile după plecarea lui Dusan Uhrin de la Dinamo şi a lui Daniel Pancu de la Rapid. Le urez mult success însă lui Adi Mihalcea şi Dan Alexa!
Poate la vară?
De ce nu? Sunt sigur totul se vă linişti, iar eu sunt o persoană activă, nu pot să stau degeaba. Am să am timp la bătrâneţe de plimbări şi poveşti cu nepoţii, nu? (zâmbeşte)
FOTO: Cristiano Bergodi pe străzile din Bracciano, în februarie 2018, în timpul unui interviu pentru Telekom Sport
Marţi este o zi importantă pentru fotbal la UEFA.
Da, am auzit. Sunt în joc nu numai campionatele din ţările afectate, ci şi EURO 2020, plus competiţiile europene inter-cluburi. Sunt sigur că se va ajunge la cele mai bune variante pentru viitorul fotbalului.
Un mesaj pentru români?
Să aibă încredere în autorităţi şi credinţă în Dumnezeu, că viaţa noastră, în scurt timp, va reveni la normal. Sunt cu sufletul alături de România, ţara mea “de adopţie”. Îmbrătişări momentan virtuale (zâmbeşte). Să mai aşteptăm puţin până scăpăm de virusul ăsta atât de neprietenos!
Echipele pe care le-a antrenat Bergodi în România
- FC Naţional (2005-2006)
- CFR Cluj (2006-2007)
- Rapid (2007)
- Poli Iaşi (2009)
- FCSB (2009)
- Rapid (2015)
- ASA Târgu Mureş (2015)
- Voluntari (2018-2020)
Performanţele din România
- Supercupa cu Rapid (27 iulie 2007)
- A calificat CFR în premieră în Cupa UEFA (2006-2007)
Afla mai multe despre: cristiano bergodi