You are here:

Situaţie incredibilă în România, din cauza coronavirusului. Câte contracte de muncă au fost suspendate până acum şi care este situaţia în Liga 1

Situaţie incredibilă în România, din cauza coronavirusului. Câte contracte de muncă au fost suspendate până acum şi care este situaţia în Liga 1galerie foto

Special

Comentarii

La 3 săptămâni distanţă de la ultimul meci disputat în Liga 1, situaţia creată de pandemia de COVID 19 ne face să ne gândim din ce în ce mai puţin la fotbal. Atenţia microbiştilor este acum îndreptată către alte două domenii extrem de importante: sănătatea şi finanţele.

Dacă însă la Ministerul Sănătăţii nu îndrăznim nici măcar să privim, dar să mai sperăm la vreo veste bună, ne îndreptăm atenţia către Ministerul Muncii. Însă nici de acolo nu vin veşti îmbucurătoare, ba din contră. Ministerul condus de Violeta Alexandru a publicat situaţia oficială şi reală de pe piaţa muncii la data de 1 aprilie, iar veştile pică mai greu decât un penalty pentru adversari în minutul 92. 
Dacă vorbim de contracte de muncă suspendate, numărul acestora se apropie încet, dar sigur de 1 milion, mai exact 795.291. Mai exact 207.688 de salariaţi din industria prelucrătoare,  156.361 din comerţ şi reparaţii auto-moto şi 110.667 din indutria HORECA stau acasă şi aşteaptă vremuri mai bune. 
Situaţia cu adevărat dramatică este pentru cei 155.675 de mii de români care au fost daţi afară de angajatori din cauza crizei provocate de noul coronavirus. Şi aici domeniile de activitate sunt variate, numai  19.254 provin din cel al construcţiilor. 
Sigur că nu a rămas neatins de pandemie nici fotbalul şi nici sportul în general. Poli Iaşi a fost prima echipă care a anunţat suspendarea contractelor şi trimiterea angajaţilor în şomaj tehnic începând cu 24 martie. Rând pe rând au capitulat şi celelalte cluburi. Singurele echipe care încă rezistă în faţa crizei financiare dezvoltată din criză sanitară sunt CFR Cluj şi Craiova. Pentru cât timp, rămâne de văzut. În tot acest timp, fotbaliştii intraţi în şomaj tehnic vor încasa 75% din salariul mediu brut pe economie, adică până în 3.000 de lei.
 
 

Afla mai multe despre: coroanvirus 

viewscnt
Articole similare