You are here:

Patru dintr-o lovitură. Becali scrie ISTORIE în Liga I. FCSB a dat marele tun şi a transferat fotbalişti de la Atletico Madrid

Patru dintr-o lovitură. Becali scrie ISTORIE în Liga I. FCSB a dat marele tun şi a transferat fotbalişti de la Atletico Madridgalerie foto

Fotbal

Comentarii

În ultimii ani, Gigi Becali realizat numai afaceri păguboase. Jucători aduşi pe mulţi bani, nu au reuşit să confirme, părăsind FCSB pe uşa din spate, iar investiţia s-a pierdut în van. Cu toate acestea, Gigi Becali ar putea câştiga unde se aştepta mai puţin: oferindu-le credit tinerilor jucători!

Gigi Becali a realizat, curând, câteva transferuri care ar putea să-i aducă un profit consistent în următorii ani. A fost convins să cumpere puştii de la Academia Atletico Madrid de la Bucureşti, unde, sub coordonarea dinamovistului Claudiu Florică, a colaboratului său Mihai Badea şi a regretatului Didi Prodan s-a pus bazele unor generaţii de jucători extrem de promiţători.

În anul 2017, Gigi Becali i-a cumpărat de la Academie pe Robert Ion, Ovidiu Perianu şi Tudor Moldovan. Convins că a făcut o alegere bună, l-a transferat anul acesta şi pe Octavian Popescu. Toţi cei patru jucători au costat aproximativ 150.000 de euro!

Tranzacţia a fost intermediată de Anamaria Prodan, cea care a aranjat afacerea alături de Gigi Becali şi de Claudiu Florică. La fel ca în cazul lui Dennis Man, când Anamaria Prodan a insistat pentru aducerea sa la FCSB, în ciuda nemulţumirilor oficialilor roş-albaştrilor, agentul de jucători l-a convins pe Gigi Becali că merită să investească în cei patru tineri de mare perspectivă.

Becali scrie istorie. FCSB a dat marea lovitură în Liga I

În acest an, profitând şi de năpasta care a lovit clubul, cu zecile de cazuri de COVID-19, Ovidiu Perianu (18 ani), cel care este şi căpitan al naţionalei U18 a României, a prins patru partide: câte o repriză în meciurile de Liga 1, cu FC Argeş şi Poli Iaşi, şi titular şi integralist în duelurie din Europa League, cu Backa Topola şi Slovan Liberec. La meciul contra cehilor, a fost recompensat cu banderola de căpitan.

Tot în acest sezon, mijlocaşul Robert Ion (20 de ani) a jucat şi el patru meciuri pentru FCSB: în campionat cu Viitorul şi FC Argeş - totalizând 52 de minute, şi în Europa League, cu Topola şi Slovan Liberec. De asemenea, un alt mijlocaş de fanzezie, Octavian Popescu (17 ani), a prins şi ele primele 62 de minute la profesionişti, în Liga 1 şi Europa League, impresionând cu tupeul său pozitiv. Cel de-al patrulea fotbalist, Tudor Moldovan (20 de ani), nu a jucat în acest sezon pentru FCSB, însă a bifat 5 meciuri pentru Farul Constanţa, sezonul trecut, în Liga a 2-a. În plus, un an mai devreme, a debutat pentru FCSB într-un meci de Cupa României, unde a oferit o pasă de gol în înfrângerea 1-2 cu Dunărea Călăraşi, în doar cele 15 minute jucate.

Nu multă lume ştie că toţi cei patru puşti au fost, iniţial, cumpăraţi de Atletico Madrid! Aşa a ajuns Robert Ion să fie dus la academia lui Atletico din Spania, în 2015, alături de Claudiu Florică şi Didi Prodan, unde a susţinut un ciclu de pregătire alături de jucătorii lui Diego Simeone. Cei patru jucători au rămas în vizorul celor de la Atletico Madrid, spaniolii monitorizându-le atent progresul. Şi acest lucru poate fi în avantajul lui Gigi Becali, cel puţin în următorii ani.

Atletico Madrid de Bucureşti, un club care produce

Pe lângă cei patru jucători transferaţi de FCSB, de la Atletico Madrid a plecat şi Radu Drăguşin, actualul fundaş central al celor de la Juventus Torino, cumpărat cu 250.000 de euro, şi care, la 18 ani, este convocat constanta la naţionala de tineret a României, fiind considerat liderul generaţiei sale. De asemena, atacantul Filip Ilie, ajuns şi la academia celor de la Bayern Munchen, dar şi la cea a lui Gheorghe Hagi, la Viitorul Constanţa. Luca Florică, trecut pe la Amiens, a semnat cu Hermannstadt, Toni Dumitrache a ajuns la CSA Steaua, iar Patrick Gogan la Rapid.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare