You are here:

OFICIAL Prima mutare de titlu a lui Ouzounidis la Craiova! Fostul star de la Panathinaikos a ajuns în Bănie

OFICIAL Prima mutare de titlu a lui Ouzounidis la Craiova! Fostul star de la Panathinaikos a ajuns în Băniegalerie foto
Comentarii

Marinos Ouzounidis (52 de ani) este noul antrenor al Craiovei. Alături de el vine şi Bledar Kola, un nume important pentru banca oltenilor.

Marinos Ouzounidis (52 de ani), noul antrenor al echipei Universitatea Craiova, a condus primul antrenament al oltenilor. Nu a fost singur, alături de grec, au fost noii săi colaboratori: preparatorul fizic Giagkou Nikolaos şi secundul Bledar Kola.

Marinos Ouzounidis şi-a început în 2006 cariera de antrenor, când a acceptat oferta de la APOEL Nicosia. Anterior, a fost secund la Skoda Xanthi. Ouzounidis a stat două sezoane la Nicosia şi s-a mutat apoi la AEL Larisa. Le-a mai antrenat ulterior pe Iraklis, Skoda Xanthi (în două rânduri), Platanis, Ergotelis, Panionios, Panathinaikos, AEK Atena şi din nou APOEL Nicosia.

Alături de el, în Oltenia, vine şi Bledar Kola, un nume important în fotbalul din Albania şi Grecia. Ouzounidis şi staff-ul său au început să pună la punct echipa din Bănie, care are un meci importantă în faţă, duelul cu FC Botoşani din Cupa României.

„Fiecare antrenor are propriile idei, dar ar fi o greşeală să încerc să schimb totul din prima zi, mai ales în perioada aceasta, când avem un program încărcat. Le voi transmite jucătorilor câteva aspecte pe care le consider importante, dar nu pot trece la schimbări majore de la început, fiindcă aş crea mai multe probleme decât rezolvări”, a declarat antrenorul Universităţii, la prima conferinţă de presă de la Craiova.

Cine este Bledar Kola şi de ce venirea sa la Craiova este o mutare importantă

Bledar Kola (48 de ani) este un fost internaţional albanez de renume. Ca jucător a evoluat timp de 11 ani pentru prima reprezentativă a ţării sale, iar o mare parte din cariera sa a petrecut-o în Grecia.

El a evoluat timp de patru sezoane la Panathinaikos Atena, unde a bifat 106 meciuri. Apoi a ajuns la rivala AEK Atena. Tot ca fotbalist, Kola a bifat experienţe la Partizani Tirana.

Elbasani, Panargiakos, Apollon şi Kalithea. În 2010 şi-a început cariera de antrenor ca secund al celebrului Dusan Bajevic, tehnician care s-a impus în fotbalul grec prin cele opt titluri de campion cucerite cu AEK Atena şi Olimpiacos Pireu. Când Bajevic a plecat de la AEK, Bledar Kola a rămas principal şi a câştigat primul meci din Superliga Greacă. I-a lăsat apoi locul spaniolului Manolo Jimenez, dar în 2012 şi-a încercat succesul ca antrenor principal la Apollon Smyrnis. După o altă experienţă ca principal la Panargiakos, Kola a devenit secundul lui Ouzounidis, atât la Panathinaikos, cât şi la AEK Atena.

”Toată lumea are ceva frumos de spus despre Bledar. A lucrat timp de şapte ani cu juniorii şi a făcut-o extraordinar. Acordă o mare importanţă educaţiei, conduitei şi disciplinei. A învăţat să fie riguros de  la Bajevic şi poate oricând să fie antrenor principal. Un tactician desăvârşit care este un sprijin real pentru Marinos Ouzounidis. Este ambiţios, onest, deschis şi foarte priceput în ceea ce face. Jucătorii ştiu că au în el un prieten, dar în acelaşi timp impune respect, aşa cum o făcea şi ca jucător, pe gazon” este descrierea pe care i-o făcea jurnalistul grec, Ioannis Peppas, lui Bledar Kola, în 2017.

La acea vreme, Kola revenise la Panathinaikos ca antrenor secund alături de Ouzounidis. L-a urmat de atunci şi la AEK Atena, la APOEL în Cipru, dar şi acum, la Universitatea Craiova.

  • 53 de victorii a adunat cuplul Ouzounidis-Kola pe banca tehnică a granzilor AEK Atena şi Panathinaikos

Afla mai multe despre: marinos ouzounidiscraiovabledar kola 

viewscnt
Articole similare