Edi Iordănescu a ajuns primul în cantonamentul FCSB-ului şi mâine va fi prezentat oficial, în cadrul unei conferinţe de presă.
Este sigur, Edi Iordănescu este noul antrenor al FCSB-ului. Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a ajuns primul în cantonamentul FCSB-ului, la 08:45. În jurul orei 09:30 şi-au făcut apariţia şi jucătorii.
În cantonamentul FCSB-ului era aşteptat să vină şi Gigi Becali, patronul echipei, însă întâlnirea a fost amânată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Edi Iordănescu, noul antrenor al FCSB-ului
La 08:45, pe poarta cantonamentului din Berceni a intrat maşina lui Edi Iordănescu. Noul antrenor al FCSB-ului a fost primul care a ajuns în cantonament.
Edi Iordănescu a semnat contractul azi-dimineaţă, după ce s-a negociat intens azi-noapte. Fost campion cu CFR Cluj, Iordănescu jr. a vrut să se asigure că va avea parte de linişte necesară pentru a aranja lucrurile la echipă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Edi Iordănescu a cerut şi o clauză în contract, în valoare de 500.000 de euro, pentru cazul în care Gigi Becali îşi va încălca promisiunea şi se va implica din nou la echipă.
”(n.r. dacă se mai amestecă în treburile echipei) Nu mai vreau, vreau să termin şi cu treaba asta odată. Să facă ce vrea el, nici nu mă mai interesează, nici nimic”, a spus ieri Gigi Becali, într-un interviu pentru Telekom Sport.
Antrenorul în vârstă de 43 de ani şi-a pus şi clauze de performanţă: 100.000 de euro dacă reuşeşte să ia titlul şi încă 100.000 de euro dacă va reuşi să califice echipa în grupele Champions League.
Edi Iordănescu va fi prezentat oficial în cursul zilei de mâine, în cadrul unei conferinţe de presă.
Afla mai multe despre: edi iordanescu