CFR Cluj a început pregătirea perioadei de transferuri, iar oficialii campioanei României sunt aproape de a da o lovitură importantă pentru defensiva lui Dan Petrescu.
CFR Cluj vrea şi cel de-al şaselea titlu consecutiv în Superligă, iar oficialii campioanei României au început deja pregătirea perioadei de transferuri. Principala ţintă a ardelenilor din această iarnă este un fost campion cu Farul Constanţa (n.r. fosta FC Viitorul).
Bogdan Ţîru a intrat în ultimele şase luni de contract cu Jagiellonia Bialystok şi vrea să revină cât mai repede în fotbalul românesc. Cum fundaşul central va pleca liber de contract în vara acestui an, oficialii clubului polonez sunt dispuşi să-l lase să plece pe fotbalistul român încă din această iarnă în schimbul unei sume simbolice, pentru a mai recupera din cei 600 de mii de euro plătiţi în februarie 2020 către Gheorghe Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fundaşul central în vârstă de 28 de ani este în negocieri avansate cu oficialii CFR-ului, iar acum cele două părţi mai au depus la punct doar ultimele detalii înainte de a bate palma.
Astfel, campioana României este aproape de a-i da o lovitură importantă lui Gigi Becali. Patronul FCSB-ului l-a dorit insistent pe Bogdan Ţîru la echipă, atât în perioada în care fundaşul era la Farul Constanţa, cât şi în toamna anului trecut, însă niciodată roş-albaştrii n-au putut să bifeze transferul.
Venit în urmă cu doi ani, în schimbul sumei de 600 de mii de euro, Bogdan Ţîru are 17 meciuri jucate în acest sezon pentru Jagiellonia. Fundaşul central n-a câştigat niciun trofeu în Polonia, însă a cucerit titlul, Cupa şi Supercupa României alături de Farul Costanţa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 350 de mii de euro valorează Bogdan Ţîru, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Citește și
- Universitatea Craiova pregăteşte alte două transferuri după ce l-a adus pe Işfan! Debutantul din naţionala României şi un jucător care a fost la EURO 2020, ofertaţi
- Gianni Infantino a explicat selfie-ul controversat făcut lângă sicriul lui Pele: ”Aşa că sunt bucuros să primesc aceste critici”
- Real Madrid s-a calificat în optimile Cupei Spaniei. Victorie chinuită în faţa unei echipe din liga a patra
Afla mai multe despre: cfr cluj