Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat, marţi, că primit comunicatul de presă cu privire la decizia de reducere a suspendării Simonei Halep de către TAS. “Ca români, nu putem spune decât că ne bucură revenirea Simonei pe teren în scurt timp şi îi urăm succes!”, precizează ANAD.
“Astăzi, 5 martie a.c, Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a primit de la Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) comunicatul de presă cu privire la decizia de reducere a suspendării provizorii (de la 4 ani la 9 luni) a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) în cazul sportivei Simona Halep.
ANAD ca ţară semnatară a Codului Mondial Anti-Doping, cu jurisdicţii asupra sportivei are obligaţia respectării deciziei TAS.
Până în prezent, ANAD nu a primit decizia motivată care să cuprindă elementele de fapt şi de drept care au determinat completul de judecată să ia această decizie finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După cum am mai precizat, ANAD a participat la audieri în procesul de gestionare a cazului Simonei Halep în calitate de observator, fără a avea dreptul la a se implica în administrarea probatoriului şi luarea deciziei.
Ca români, nu putem spune decât că ne bucură revenirea Simonei pe teren în scurt timp şi îi urăm succes!”, este comunicatul postat de ANAD pe site-ul său oficial.
Simona Halep poate reveni în competiţii ca urmare a deciziei pe care a anunţat-o marţi TAS.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, tenis, anad, tas, reactie