Selecţionerul reprezentativei de tineret a României, Emil Săndoi (58 de ani), a prefaţat duelul cu Spania, primul de la Campionatul European de tineret.
România U21 va debuta la turnerul final al Campionatui European de tineret în compania reprezentativei similare a Spaniei.
Reacţia lui Emil Săndoi după ultimele probleme din lotul României U21
În cadrul unei conferinţe de presă, Emil Săndoi a oferit detalii despre atmosfera din jurul lotului său înainte de meciul cu selecţionata iberică, după multiplele probleme apărute recent .
În ultimele 24 de ore, în lotul condus de Săndoi, Mihăilă şi Grameni au fost înlocuiţi cu Miculescu şi Cîmpanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Întâlnim un adversar titrat, cu jucători valoroşi în componenţă, dar am încredere în băieţii noştri. Sper să avem parte de un stadion plin, ştim că suporterii sunt mereu la înălţime. Sper să avem parte de un debut bun.
Este o pierdere importantă (n.r. accidentarea lui Valentin Mihăilă). Fiind un jucător tânăr, am fi contat pe el. Am urmărit meciul aseară, ne-am bucurat de rezultatul pozitiv, dar eram şi foarte îngrijoraţi când am văzut ce s-a întâmplat cu el. Ni l-am fi dorit, dar ne-am fi dorit şi alţi jucători.
Pe Drăguşin nu-l vom avea, iar Screciu va veni după partida cu Spania. Cred că cei trei jucători au fost printre cei mai buni de pe teren aseară. Trebuie să fie un imbold pentru fiecare jucător din lotul nostru.
În cursul antrenamentului de ieri, chiar am observat că folosea mai mult piciorul drept, el fiind stângaci. A luat legătura cu doctorul, a făcut RMN şi am înţeles că are un hematom, chiar lângă o cicatrice pe care o avea dinainte. El mai simţea ceva dureri şi am fost nevoiţi să schimbăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au revenit foarte bucuroşi şi vă spun că a fost un aspect care m-a bucurat. Avem şi noi o experienţă, iar bucuria lor era una sinceră, asta spune foarte multe”, a declarat Emil Săndoi, înainte de debutul la Euro.
Programul grupei B la Euro U21:
Miercuri, 21 iunie
- 19:00 Ucraina – Croaţia (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)
- 21:45 România – Spania (Stadionul Steaua, Bucureşti)
Sâmbătă, 24 iunie
- 19:00 România – Ucraina (Stadionul Steaua, Bucureşti)
- 21:45 Spania – Croaţia (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)
Marţi, 27 iunie
- 21:45 Croaţia – România (Stadionul Steaua, Bucureşti)
- 21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)
- Citește și
- Cine este Sheriff Tiraspol, adversara Farului din Champions League. Are un lot cotat sub cel al "marinarilor". Nu a putut juca acasă meciurile europene din sezonul trecut
- Gică Popescu, o primă intervenţie calmă după ce a izbucnit la adresa lui Edi Iordănescu! A avut un mesaj pentru Sorin Cârţu: "Am aflat. Îmi pare rău de decizia ta"
- Gigi Becali chiar a fost scouter la meciul Armenia - Letonia! L-a urmărit pentru a transfera căpitanul naţionalei: "Stai să-l văd eu, să văd de câte ori ajunge mingea la el"
Afla mai multe despre: romania u21, emil sandoi, euro 2023