Parma a suferit un eşec cu scorul de 3-2 în meciul din etapa a 4-a din Serie A, împotriva celor de la Udinese.
Echipa românilor din Serie A a reuşit să treacă în avantaj încă din minutul 2 al partidei. Del Prato a înscris din centrarea venită din piciorul lui Valentin Mihăilă. Dennis Man a fost şi el decisiv pentru formaţia lui Fabio Pecchia.
În minutul 43, Man a pasat decisiv pentru golul înscris de Bonny. Problemele au început abia din repriza secundă, pentru gazde.
Lucca a redus din diferenţă cu reuşita sa din minutul 49. Florentin Thauvin a înscris golul egalizator în minutul 68 al partidei. Dennis Man a părăsit terenul de joc în minutul 70, înlocuit de Almqvist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Thauvin a reuşit "dubla" după ce gazdele au rămas în inferioritate numerică, în urma cartonaşului roşu văzut de Keita, iar Udinese a obţinut cele trei puncte în faţa Parmei.
Valentin Mihăilă, component important al formaţiei nou promovate în Serie A, cât şi a naţionalei României, a ieşit accidentat în minutul 88 al partidei, în urma unui contact dur cu Keinan Davis.
Gianluca di Marzio, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti italieni, a descris incidentul în care a fost implicat fostul jucător al Universităţii Craiova.
Valentin Mihăilă, accidentare suferită pe finalul meciului cu Udinese
"Veşti proaste pentru Parma lui Pecchia. În timpul meciului cu Udinese, Mihăilă a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări. În timpul meciului dintre Parma şi Udinese, Valentin Mihăilă s-a accidentat şi a fost nevoit să fie înlocuit spre final.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Jucătorul s-a rostogolit la pământ după un fault al lui Keinan Davis în minutul 88 şi a părăsit imediat terenul, ajutat de coechipierul său, Hernani.
Întreaga fază a stârnit îngrijorare pentru echipa gazdă, deoarece extrema stângă care poartă tricoul cu numărul 28 părea să sufere foarte mult şi nu putea să meargă cum trebuie. Drept urmare, Fabio Pecchia nu a ezitat să facă schimbarea înlocuind-l pe român cu Gui Camara.", a scris Gianluca di Marzio, despre accidentarea internaţionalului român.
- Citește și
- FOTO | Mesaj pentru Şumudică, în Rapid - U Cluj! Ce banner a apărut în peluză, la o lună de la "înţepătura" galeriei
- A dezvăluit oferta din străinătate, chiar după meciul din Superliga! Salariu triplu şi o decizie îndrăzneaţă: "Sper să evoluez şi mai bine"
- "Normal că te enervează". Mircea Rednic şi Marius Măldărăşanu au oferit primele reacţii după UTA - Hermannstadt, scor 1-1: "Simt frustrare"
- Fotbalistul de la FCSB pe care Mihai Stoica l-a simţit schimbat. Primele concluzii după meciul de la Cluj: "A fost concentrat"
- Alisha Lehmann şi Douglas Luiz joacă la Juventus, dar jucătoarea spune că partenerul ei câştigă de o mie de ori mai mult: "Îi spun că nu este corect"
- Joyskim Dawa, replică pentru Louis Munteanu după declaraţiile curajoase ale atacantului care a refuzat FCSB: "Ne vedem curând"
- Meci dramatic pentru Parma, care a pierdut după ce a condus cu 2-0! Man şi Mihăilă au fost decisivi, însă meciul s-a rupt în minutul 73
- Gigi Becali a anunţat lovitura de 2 milioane de euro la FCSB, apoi a transmis decizia: "La revedere. S-a mai pomenit aşa ceva?"
Afla mai multe despre: serie a, valentin mihaila, gianluca di marzio, parma, dennis man, udinese