You are here:

Reacţia tranşantă a lui Sorin Cârţu după declaraţiile lui Marinos Ouzounidis făcute în presa din Grecia! ”Este o imbecilitate!”

Reacţia tranşantă a lui Sorin Cârţu după declaraţiile lui Marinos Ouzounidis făcute în presa din Grecia! ”Este o imbecilitate!”
Comentarii

Marinos Ouzounidis a fost demis de la Craiova şi a vorbit în presa din ţara natală despre situaţia lui de la echipa din Bănie.

Grecul a spus că la Craiova i s-au impus mai mulţi jucători pe perioada când a antrenat echipa. Potrivit declaraţiilor lui Ouzounidis, Mihai Rotaru ar fi încercat, prin intermediul lui Sorin Cârţu, să impună o listă cu jucători, care nu puteau să fie scoşi din echipă. Totuşi, patronul clubului a dezvăluit că fotbaliştii aduşi la Craiova au venit cu acordul grecului. 

Oficialul din Bănie, Sorin Cârţu, a ţinut să contrazică şi el aceste declaraţii. 

Sorin Cârţu: ”Este o imbecilitate. Nu ştiu cui îi aparţine!”

”Nu cred că a spus-o Ouzounidis. Pentru că eu, din ce îl ştiu pe Marinos şi discuţiile pe care le-am avut noi despre fotbal, niciodată nu au cuprins o listă cu jucători.

Este o imbecilitate. Nu ştiu cui îi aparţine, pentru că eu cu Ouzounidis nu am discutat niciodată (pe această temă). Am citit şi eu că i-aş fi spus să joace cu Lazar şi Găman. Păi şi ce, dacă i-aş fi spus… ăştia erau juniori sau nişte necunoscuţi? Era vreo soluţie proastă? Nu a existat aşa ceva”, a spus Sorin Cârţu, la PRO X.

Afla mai multe despre: craiova-marinos ouzounidis-sorin cârţu 

viewscnt
Articole similare