Arena Naţională a găzduit patru meciuri la EURO 2020, iar România a trecut testul. La finalul optimei de finală dintre Franţa şi Elveţia, oficialul FRF, Mihai Stoichiţă, a dat o veste bună. De asemenea, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut o promisiune importantă.
Franţa - Elveţia a fost cel mai frumos meci jucat la Bucureşti şi unul dintre cele mai spectaculoase ale Campionatului European. Elveţienii s-au impus la loviturile de departajare, după 120 de minute de joc, iar la surpriza de pe Arena Naţională au participat numeroase personalităţi din diferite domenii. Stadionul a putut fi umplut până la 50% din capacitatea totală.
Ce reacţie a avut preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, după Franţa - Elveţia pe Arena Naţională
În sectorul VIP au luat loc politicieni şi personalităţi din fotbal. Invitat a fost şi preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, care a ajuns luni în România. El a rămas impresionat de ce a văzut pe Arena Naţională şi a fost mulţumit de cum s-au desfăşurat lucrurile la Bucureşti, susţine directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă.
"Foarte mulţumit a fost preşedintele (n.r. - UEFA, Aleksander Ceferin) şi nu numai el. Şi ceilalţi. Toţi au fost impresionaţi. Mă gândeam ce ar fi fost să fim noi în locul Elveţiei sau măcar în locul Franţei, să fiu mai modest. Să pierdem la 11 metri. Cred că vom reuşi să mai aducem evenimente la Bucureşti", a spus oficialul FRF, la plecarea de pe cel mai mare stadion al României, care a găzduit ultimul meci de la acest turneu final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
România, pregătită pentru următorul eveniment sportiv major
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat "surprize interesante" în viitor, după succesul de la EURO 2020. "Am fost la înălţimea acestui eveniment şi au muncit foarte mulţi oameni pentru asta şi trebuie felicitaţi cu toţii. Bucureştiul, după turneul de luna asta, a intrat în circuitul marilor stadioane din lume şi pe zona de fotbal avem contacte cu UEFA, iar pe zona de evenimente o să aveţi surprize interesante de la noi.
Este o practică peste tot în lume ca politicenii să meargă la evenimente, eu am venit aici în calitate de primar, administrator al acestei arene. A fost absolut firesc că am venit aici. Noi, ca primărie, am avut patru locuri pe care le-am împărţit politicienilor, pentru că sunt politician", a spus edilul.
Meciurile disputate pe Arena Naţională la EURO 2020
- Austria - Macedonia de Nord 3-1
- Ucraina - Macedonia de Nord 2-1
- Ucraina - Austria 0-1
- Franţa - Elveţia 3-3, 4-5 după loviturile de departajare. În sferturile de finală, Elveţia va evolua contra Spaniei, care a eliminat Croaţia, scor 5-3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: euro 2020, franta elvetia, aleksander ceferin, mihai stoichita, nicusor dan, euro 2020 arena nationala