Portarul celor de la Oţelul Galaţi, Relu Stoian (27 de ani), a tras concluziile după remiza cu FC Voluntari, în Superligă.
Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 2-2, meciul disputat în compania formaţiei FC Voluntari, în meciul de debut al etapei a şaptea din Superligă.
Ilfovenii au egalat în numai trei minute, în timp ce gălăţenii au rămăs încă fără victorie de la revenirea în prima ligă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Galaţi, gazdele au deschis scorul din penalty în minutul 27, după ce Paz l-a faultat pe Cisotti în careu şi acesta a executat tot el, transformând pentru 1-0.
În minutul 41, Alex Pop, golgheterul Oţelului, a înscris, majorând scorul la 2-0 pentru gazde.
Repriza secundă a curs fără evenimente până în minutul 77, când Adăscăliţei a luftat la o minge simplă, păcălindu-l pe portarul Stoian, iar Dumiter a profitat de cadou şi a redus din diferenţă.
După numai trei minute, ilfovenii au egalat printr-un jucător aflat la debut în Superligă, Andreas Niţă. Acesta a primit pasa de la Dumiter şi l-a învins fără probleme pe Stoian.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Relu Stoian, după ce şi-a îngropat echipă în Oţelul - Voluntari 2-2: ”Din cauza mea s-au pierdut două puncte”
La finalul meciului, portarul Relu Stoian a venit la flash-interviu tot numai un zâmbe, şi-a prezentat scuzele pentru prestaţia sa extrem de slabă şi şi-a asumat rezultatul echipei.
”Nu ne-am sincronizat, nu am comunicat şi a apărut această greşeală. Este o seară neagră pentru mine, dar şi pentru toată echipa. Îmi asum acest rezultat, din cauza mea s-au pierdut două puncte.
100% câştigam dacă nu apărea greşeala mea. Presiunea rezultatului poate ne-a făcut să facem un pas înapoi, iar asta a fost istoria jocului. Astăzi am fost foarte aproape de victorie, dar asta a fost.
Este un campionat greu, noi suntem o nou-promovată şi încercăm să dăm totul la fiecare meci. E prematur să vorbim de retrogradare, mai sunt multe meciuri. Avem un obiectiv: ne dorim să fim în play-off”, a declarat Relu Stoian, după meci.
În urma acestui rezultat, Oţelul a ajuns la al şaselea meci egal în şapte etape şi, cu 6 puncte, se află pe locul 12.
- Citește și
- Dorinel Munteanu, un nou discurs tăios: ”Am luat un gol de cascadorii răsului. Suporterii nu ştiu de ce ne-au respins”. Mesaj pentru portarul Relu Stoian
- MM Stoica i-a dezvăluit numele antrenorului FCSB care l-a minţit în faţă pe Gigi Becali! "A ajuns la stadion şi a descoperit altă echipă în teren"
- Denis Alibec a marcat primul său gol la Muaither. Atacantul român a făcut instrucţie cu apărarea campioanei din Qatar | VIDEO
Afla mai multe despre: relu stoian, otelul galati, superliga