You are here:

Revenire spectaculoasă pentru Rednic. Antrenorul semnează cu o echipă dintr-un campionat de TOP din Europa

Revenire spectaculoasă pentru Rednic. Antrenorul semnează cu o echipă dintr-un campionat de TOP din Europa
Comentarii

Mircea Rednic este liber de contract de mai bine de un an, însă antrenorul în vârstă de 60 de ani este în negocieri avansate pentru preluarea unei echipe din prima ligă belgiană.

Mircea Rednic s-a despărţit de Dinamo, în decembrie 2021, după doar 12 meciuri, iar de atunci antrenorul n-a mai pregătit nicio echipă. La mai bine de un an de la ultima sa aventură pe banca tehnică a unui club, Mircea Rednic este foarte aproape de a reveni în activitate.

Seraing este ultima clasată din prima ligă belgiană şi speră să se salveze de la retrogradare. În momentul de faţă, echipa are un antrenor interimar, iar oficialii clubului sunt în negocieri foarte avansate cu Mircea Rednic. De altfel, antrenorul român a şi fost să îi urmărească pe jucători la un meci din campionat, încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Standard Liege, la jumătatea lunii ianuarie.

În plus, Rednic a şi recunoscut că este în discuţii cu o echipă din prima ligă belgiană, iar misiunea sa nu este chiar imposibilă. Antrenorul are ca obiectiv salvarea de la retrogradare, iar Seraing este la doar şase puncte în spatele primului loc care asigură menţinerea în primul eşalon.

În cariera sa, Mircea Rednic a mai antrenat trei echipe din campionatul Belgiei, Standard Liege, Gent şi Mouscron.

Afla mai multe despre: mircea rednic 

viewscnt
Articole similare