Belarus a întors scorul cu Elveţia, deşi a fost condusă cu 1-0. Naţionala pregătită de Murat Yakin a deschis scorul după 28 de mintute, prin Xerdan Shaqiri, însă ce a urmat a luat prin surprindere pe toată lumea.
Update | Elveţia a reuşit să întoarcă şi ea scorul, pe final de meci. A marcat în minutele 89 şi 90, prin Akanji şi Amdouni, goluri care au asigurat elveţienilor un punct nesperat şi au evitat o ruşine uriaşă.
Astfel, partida de la St. Gallen s-a încheiat la egalitate, scor 3-3, ceea ce dă României prilejul de a urca pe primul loc în grupa I, în cazul în care tricolorii înving Andorra, la Bucureşti.
Elveţia conduce cu 15 puncte în grupa I, din şapte meciuri, urmată de România, cu 13 puncte, şi Israel, cu 11 puncte. Belarus este pe locul 5, cu 6 puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bieloruşii au întors scorul în partea a doua, prin reuşitele lui Max Ebong, care a fructificat o centrare din partea stângă, Polyakov, care a finalizat excelent un contraatac, dar şi Antilevski, a cărui reuşită a fost validată şi din cabina VAR.
După ce au pierdut cu 0-5 meciul tur, naţionala Belarusului poate produce cea mai mare surpriză a serii în preliminariile pentru EURO 2024. În cazul în Belarus va obţine cele trei puncte, Elveţia va începe să îşi pună probleme referitoare la calificare, deoarece distanţa între naţionala lui Yakin şi locul trei, ocupat de Israel, este de doar trei puncte, cu trei etape rămase de disputat.
România poate termina seara pe primul loc în grupă, dacă va câştiga meciul cu Andorra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Karim Benzema, despre situaţia din Gaza: "Bombardamente nedrepte care nu cruţă nici femeile, nici copiii"
- OFICIAL | Lovitură pe piaţa transferurilor în Superligă. Un internaţional cu 34 de selecţii a ajuns la formaţia care suferă teribil în atac
- VIDEO | Larisa Iordache, apariţie spectaculoasă la Zoom Sport! "Vă pregătesc o gimnastică frumoasă, ne adaptăm la un stil nou". Ce crede despre noua generaţie de gimnaşti
- Un fost finalist de Liga Campionilor îi face concurenţă lui Radu Drăguşin. Cine ar putea strica planurile fundaşului român în privinţa transferului
- Motivul brutal pentru care Dorin Rotariu ar fi refuzat Dinamo şi a semnat cu FCSB ! "Nu are el timp" | EXCLUSIV
- Adrian Mititelu a dezvăluit portretul noului antrenor de la FCU Craiova 1948. ”În câteva zile va sosi”
- Ziua din preliminariile EURO 2024 a început cu o victorie clară, scor 4-0! Toate reuşitele au venit după pauză