You are here:

Robert Moreno nu va conduce naţionala Spaniei la Euro. Anunţ OFICIAL! Spaniolul s-a despărţit în lacrimi de jucătorii săi

Robert Moreno nu va conduce naţionala Spaniei la Euro. Anunţ OFICIAL! Spaniolul s-a despărţit în lacrimi de jucătorii săi

Fotbal

Comentarii

COPE anunţă că selecţionerul Spaniei, Robert Moreno ar putea să nu conducă naţionala la Euro.

UPDATE Robert Moreno s-a despărţit în lacrimi de jucători în vestiar. Conferinţa de presă a fost anulată! Din informaţiile reporterului Telekom Sport, Anda Maxim, ofiţerul de presă al Federaţiei Spaniole de Fotbal a anunţat că acesta a fost ultimul meci la cârma reprezentativei Spaniei pentru Robert Moreno


Sursa citată susţine că Luis Rubiales, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal vrea ca Luis Enrique să revină în funcţie pentru turneul final. Jurnalistul Juanma Castano insistă: ”Robert nu va sta pe banca Spaniei la turneul final” 

 

MARCA susţine că Luis Enrique va reveni la echipa naţională a Spaniei, dar varianta ar urma să fie luată în calcul după turneul final.

 

 

Caută a 6-a victorie ”ca principal” în meciul cu România

Până acum, Robert Moreno a susţinut 5 meciuri ca selecţioner al Spaniei. L-a câştigat pe cel din România cu scorul de 2-1, dar s-a împiedicat împotriva selecţionatelor nordice. Spania a remizat în deplasările din Suedia şi Norvegia (1-1), în ciuda unui joc bun de posesie şi a mai multor ocazii de gol irosite. După ce Spania a bifat deja calificarea la Euro 2020, Moreno a anunţat că va miza pe fotbalişti pe care vrea să-i testeze. Aşa au ajuns la naţională Pau Torres, Adria Pedrosa, Dani Olmo, Oyarzabal sau Gerard. Iar lista poate continua.

Fidel filosofiei sale, una identică până la urmă cu filosofia fotbalului iberic din ultimii ani, Robert Moreno a creat o reprezentativă spectaculoasă şi, mai ales, eficientă. 15 goluri în 5 meciuri cu Robert are marcate Spania, adică o medie de trei goluri per partidă. La aceste cinci meciuri în care a fost confirmat ca oficial se adaugă alte trei partide în care Robert Moreno a fost doar interimar.

În total, Spania cu Robert Moreno are 6 victorii în 8 meciuri şi 24 de goluri marcate, păstrând media de trei reuşite per meci.

”Îmi dau nota 10 pentru rezultatele şi jocul echipei. Când dai totul tu şi stafful tău şi vine un moment în care şi jucătorii fac aceaşi lucru nu poţi sî te notezi decât cu nota zece. Am jucat incredibil de bine. Asta îmi spune şi mama când vorbim la telefon şi sunt de acord cu ea. Nu pot să le cer mai mult staff-ului şi echipei decât ceea ce fac” a mărturisit tehnicianul spaniol, ieri în conferinţa de presă dinaintea partidei cu România. 

Afla mai multe despre: robert moreno 

viewscnt
Articole similare