Echipa României a pierdut întâlnirea cu echipa Japoniei, scor 0-3, sâmbătă, la Tokyo, în grupa A de calificare la turneul final Billie Jean King Cup 2025.
Miriam Bulgaru (26 ani, 211 WTA) a fost întrecută în prima partidă a zilei de Ena Shibahara (27 ani, 136 WTA) cu 7-5, 6-2, după o oră şi 23 de minute.
În al doilea meci de simplu, Anca Todoni (20 ani, 88 WTA) a fost învinsă de Moyuka Uchijima (23 ani, 51 WTA), cu 3-6, 7-6 (7/3), 6-2, după două ore şi jumătate de joc.
Todoni a câştigat primul set, iar în al doilea a condus cu 4-1, însă a fost egalată, 4-4. La 5-4 a ratat două mingi de meci, iar apoi a cedat în tiebreak, japoneza dominând setul decisiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Uchijima o mai învinsese pe Todoni în 2024, în sferturile unui turneu ITF la Madrid, cu 6-2, 1-6, 6-2.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În partida de dublu, Ilinca Dalina şi Mara Gae au fost învinse de perechea Shuko Aoyama/Eri Hozumi, scor 6-4, 6-2, după o oră şi 11 minute.
România a fost învinsă de Canada cu 3-0, vineri, în primul meci din grupă, ultima întâlnire fiind programată duminică între Canada şi Japonia (05:00).
Câştigătoarea grupei se va califica la turneul Final 8, care va fi găzduit de Shenzhen (China) şi la care sunt calificate direct Italia, deţinătoarea trofeului, şi China, echipa gazdă.
Echipele clasate pe locurile doi şi trei în grupe vor evolua în play-off-ul ediţiei 2025 a competiţiei, alături de cele mai bune echipe din Grupa I.
Afla mai multe despre: romania