România va evolua la Cupa Mondială de rugby din 2023, după ce Spania a fost descalificată pentru folosirea unui jucător fără dreptul de a evolua în naţionala iberică, informează lequipe.fr.
România va evolua la Cupa Mondială de rugby, după descalificarea echipei Spaniei
Este a doua oară la rând când Spania este descalificată, după ediţia din 2019. Atunci şi naţionala frunzei de stejar a pierdut la masa verde calificarea la Cupa Mondială, tot pentru folosirea unui jucător fără drept de joc.
De data aceasta este vorba despre o problemă de eligibilitate a unui jucător de origine sud-africană, Gavin Van den Berg, ridicată de Federaţia Română de Rugby. Chiar federaţia spaniolă a anunţat vestea, într-un comunicat de presă, emis joi, iar World Rugby a confirmat ulterior informaţia.
"În urma audierii care a avut loc joi, 28 aprilie, în faţa comisiei judiciare independente desemnate de World Rugby (...), cel mai înalt organism al rugbiului mondial a decis să penalizeze Spania cu 25.000 de lire sterline şi să deducă cinci puncte pentru fiecare dintre cele două meciuri în care a fost aliniat acest jucător", se arată în comunicat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Acest lucru înseamnă descalificarea de la Cupa Mondială din 2023 din Franţa, competiţie pentru care XV-le Leilor se calificase direct prin clasarea pe locul doi în Campionatul European de Rugby 2021-2022.
Întrucât această sancţiune foarte severă vine ca urmare a unei presupuse falsificări a paşaportului jucătorului menţionat, Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) continuă procedura disciplinară extraordinară iniţiată la momentul respectiv şi va convoca în scurt timp o conferinţă de presă pentru a da toate explicaţiile necesare", a adăugat forul spaniol, care poate ataca în apel decizia.
Pilierul de origine sud-africană Gavin van den Berg joacă în Spania din 2018, dar jucătorul clubului Alcobendas nu ar fi împlinit cei trei ani fără întrerupere (nicio plecare de pe teritoriu pentru mai mult de 60 de zile) pentru a fi eligibil, conform regulilor World Rugby. Vina constă în faptul că absenţa sa din Spania în 2020 a fost prea lungă, aparent din cauza bolii tatălui său.
Partea cea mai frustrantă a acestei poveşti pentru spanioli este că Van den Berg nu a jucat decât de două ori, de ambele ori ca rezervă (19 minute şi apoi 33 de minute jucate) împotriva Olandei (victorie cu 52-7 în decembrie 2021 şi 43-0 în februarie 2022), în cadrul Turneului celor Şase Naţiuni B, turneu de calificare pentru Cupa Mondială din 2023.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În 2019, în cursa pentru Cupa Mondială din Japonia, Spania şi-a văzut visul încheiat în urma unei înfrângeri în faţa Belgiei (18-10), care a făcut să curgă multă cerneală pentru că arbitrul meciului a fost român, iar România a fost cea care a beneficiat de înfrângerea ibericilor.
Ulterior, s-a aflat că echipa spaniolă a jucat cu sportivi, în special de origine franceză, care nu erau eligibili conform regulilor World Rugby. Aşa cum a fost şi cazul României. În urma acestui caz, Rusia a fost cea care a obţinut în cele din urmă biletul pentru Cupa Mondială din Japonia.
Patru ani mai târziu, a fost aceeaşi poveste. De data aceasta, Spania s-a calificat pe teren pentru Cupa Mondială din Franţa 2023, în urma victoriei cu Portugalia (33-28) şi s-a regăsit în Grupa B a turneului final, alături de Africa de Sud, Irlanda, Scoţia şi o ultimă echipă calificată, necunoscută încă.
Însă, la 28 martie, World Rugby a deschis o anchetă, care a stabilit că Spania a aliniat un jucător neeligibil de origine sud-africană. Spania are la dispoziţie 14 zile pentru a face apel.
Ca o consecinţă directă a acestei decizii a World Rugby, România a primit un bilet direct pentru Cupa Mondială din Franţa. Portugalia va juca în noiembrie în turneul de recalificare al World Rugby.
Afla mai multe despre: romania rugby, romania cupa mondiala