You are here:

România, surpriza de la EURO 2024. Verdictul străinilor: ”A făcut deja senzaţie” / ”O defensivă de temut. Trei remize plictisitoare ca să treci de grupe”

România, surpriza de la EURO 2024. Verdictul străinilor: ”A făcut deja senzaţie” / ”O defensivă de temut. Trei remize plictisitoare ca să treci de grupe”

Echipa națională

Comentarii

Naţionala României a fost analizată de câteva publicaţii de renume din presa internaţională înainte de a participa la EURO 2024.

Străinii simt că România poate fi revelaţia de la EURO 2024

România se află în faţa debutului la EURO 2024, după o pauză de opt ani. Presa din străinătate a analizat naţionala României şi a încercat să anticipeze ce ar putea să facă aceasta la turneul final din Germania.

Nu trebuie uitat faptul că România are cel mai slab lot din punctul de vedere al cotelor de piaţă dintre toate cele 24 de participante la European.

Totuşi, naţionala pregătită de Edi Iordănescu ar putea fi una dintre revelaţiile din Germania, dacă va continua forma bună şi rezultatele excelente din preliminarii.

”România pare să fie o echipă foarte solidă. Nu numai că a terminat pe primul loc în grupa de calificare, dar a făcut-o fără să piardă vreun meci. Fotbalul românilor nu va fi deosebit de interesant, dar sunt o unitate defensivă de temut.

Şi, după cum au arătat ultimele ediţii ale Campionatelor Europene, trei remize plictisitoare pot fi suficiente ca să treci de faza grupelor. După aceea, se poate întâmpla orice“, au notat cei de la Goal.

Chiar şi francezii au avut cuvinte de laudă la adresa ”tricolorilor”. Aceştia au amintit faptul că România a fost la un pas să producă o surpriză uriaşă la meciul de deschidere de la EURO 2016 contra Franţei (1-2).

”Dacă surpriza acestui Euro ar veni de la România? Românii sunt capabili de surpriză şi au făcut deja senzaţie, terminând campania de calificări pe primul loc, în faţa Elveţiei. În 2016, tricolorii aproape au surprins Franţa în meciul de deschidere al Campionatului European, terminat cu victoria Les Blues.

Înainte de a lua în calcul calificarea, românii vor aborda această ediţie din 2024 cu ambiţia de a câştiga un prim meci la Euro. Ei au o victorie la aceste turnee finale, care datează din 2000, cu Anglia (3-2).

De remarcat că România îl va avea la acest Euro pe un anume Ianis Hagi, mijlocaş la Alaves şi fiul lui Gheorghe Hagi, idolul poporului român“, au scris şi francezii de la RMC Sport.

Programul României la EURO 2024:

  • 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina (Munchen)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)

Afla mai multe despre: romaniaechipa nationalaeuro 2024 

viewscnt
Articole similare