Rugbistul Adrian Moţoc este liber să joace, acesta putând să evolueze chiar în primul meci al României la Cupa Mondială, cu Irlanda, anunţă Federaţia Română de Rugby.
Moţoc a fost eliminat în minutul 9 al partidei test Italia - România (57-7), de sâmbătă, primind cartonaşul roşu în urma unui placaj periculos în zona gâtului, într-un ruck, asupra lui Michele Lamaro.
Moţoc a fost audiat miercuri de o comisie independentă World Rugby prezidată de Rhian Williams (Ţara Galilor), care îi mai are în componenţă pe foştii internaţionali Leon Lloyd (Anglia) şi John Langford (Australia), verdictul fiind anunţat joi seara.
Comisia a decis că acţiunea jucătorului merită cartonaş roşu, dar a stabilit că acesta beneficiază de circumstanţe atenuante, deoarece rezultatul final a fost determinat şi de mişcarea adversarului care ieşea din ruck. Astfel, Comisia nu a dictat sancţiuni suplimentare de suspendare a lui Moţoc, acesta fiind liber să joace.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Cupa Mondială de Rugby, Stejarii vor evolua în Grupa B. Ei vor disputa primul meci în data de 9 septembrie cu Irlanda, la Bordeaux, apoi vor juca în 17 septembrie, cu Africa de Sud (Bordeaux), în 30 septembrie cu Scoţia (Lille) şi în 8 octombrie cu Tonga (Lille).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rugby, adrian moţoc, italia, cupa mondială