Naţionala de rugby a României a fost învinsă, sâmbătăă, cu scorul de 43-5 (10-0), de echipa Georgiei, în semifinalele Rugby Europe Championship 2024.
Rugby Europe Championship: România a fost învinsă de Georgia în semifinale şi va juca pentru bronz
Confruntarea s-a disputat la Tbilisi.
Stejarii vor juca astfel pentru medaliile de bronz ale ediţiei 2024 ale competiţiei. Georgia a urcat în marea finală, adjudecându-şi şi Cupa Antim Ivireanu.
Cea de-a doua semifinală, dintre Portugalia şi Spania, are loc duminică.
Iată rezumatul meciului:
Georgia începe în forţă meciul de pe Stadionul Mikheil Meskhi şi după o tuşă în 22-ul României, după mai multe puncte de fixare, balonul ajunge la Akaki Tabutsadze, care rezistă placajului lui Alin Conache şi marchează la colţul terenului, 5-0 în minutul 3.
Gazdele continuă să atace şi îşi mai trec în cont două şanse de a marca, una oprită de Gabriel Pop, care a pus presiune şi a reuşit să recupereze balonul, cealaltă fiind o pasă lungă dată de Lobzhanidze, la care aripa Tabutsadze nu a ajuns.
Stejarii încearcă să iasă la joc, însă Lelos recuperează balonul şi pun din nou presiune, doar greşelile proprii pe care le fac la o palmă de terenul de ţintă, ţin tabela nemodificată. În minutul 18, Stejarii intră pentru prima dată în 22-ul georgian, cu o tuşă, pe care însă o pierd, gazdele preluând din nou ofensiva.
Urmează minute de joc cu georgienii din nou în terenul de 22 al României, Stejarii se apără bine şi reuşesc să îi determine să greşească, recuperând balonul. Georgia are posibilitatea să mărească avantajul, dar Matkava ratează o lovitură de pedeapsă din poziţie bună, scorul menţinându-se 5-0. Înainte de intrarea la vestiare, Lelos măresc ecartul, Tabutsadze trecându-şi în cont a doua reuşită personală din această partidă, după ce balonul a circulat repede pe linia de treisferturi 10-0.
Repriza a doua începe cu un nou eseu al Georgiei, tot la colţ, după o combinaţie spectaculoasă pe treisferturi, Mirian Modebadze culcă balonul în terenul de ţintă, pentru 15-0, Davit Niniashvili transformă, 17-0 în minutul 50. Cinci minute mai târziu, Lelos marchează un nou eseu, după o tuşă în 22-ul României, molul de margine rulează până în terenul de ţintă, Beka Gorgadze culcând balonul, 22-0.
Jocul este dominat de georgieni care concretizează o nouă şansă de a marca, Luka Ivanishvili reuşind un nou eseu, al cincilea, 27-0. Niniashvili transformă pentru 29-0 în minutul 65.
În minutul 70, Stejarii reuşesc o fază bună de atac, cu mai mult puncte de fixare intrând în 22-ul georgian, însă nu reuşesc să treacă de apărarea bună a acestora. Acţiunea se termină cu o tuşă, molul de margine rulează bine, Surugiu scoate balonul până la Tangimana Fonovai care trece printre doi apărători şi marchează primul eseu al Stejarilor, Plai ratează transformarea, 29-5.
Lelos înscriu şi ei imediat, Tabutsadze profitând de o neînţelegere în apărarea Stejarilor şi culcă balonul în terenul de ţintă realizând hattrick-ul în această partidă. Niniashvili transformă pentru 36-5. Gazdele încheie în forţă cu un nou eseu, marcat de Demur Tafladze, Abzhandadze transformă pentru 43-5, scor final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.