You are here:

Ruptură! Sergiu Hanca, numit blatist de dinamovişti, chiar după meci. Faza pentru care este acuzat: "Au poze cu mine în telefoane" | EXCLUSIV

Ruptură! Sergiu Hanca, numit blatist de dinamovişti, chiar după meci. Faza pentru care este acuzat: "Au poze cu mine în telefoane" | EXCLUSIV

Petrolul

Comentarii

Sergiu Hanca (32 de ani), cândva un fotbalist apreciat la Dinamo, a ajuns să fie hulit de o parte dintre suporterii alb-roşii pentru o fază din sezonul trecut. Scene neplăcute pentru jucătorul de la Petrolul au avut loc după înfrângerea cu "câinii", din a doua etapă a Superligii.

Sergiu Hanca a erupt după ce fanii i-au strigat că este blatist

Dinamo a învins Petrolul, duminică seara, pe teren propriu, scor 4-1. Fotbaliştii lui Zeljko Kopic au dominat meciul şi, după două etape, "câinii" sunt pe locul al cincilea, cu trei puncte, în timp ce "lupii" sunt pe 14, cu un punct.

Intrat în minutul 61 pe teren, Sergiu Hanca a avut parte de un tratament dur din partea unor fani dinamovişti, despre care spune că au amintiri frumoase cu el din perioada 2016-2019. 

Sursele Orange Sport susţin că Sergiu Hanca a fost numit blatist de mai multe persoane, în timp ce se îndrepta spre vestiare, după cele 90 de minute. La acel moment, Hanca le-a transmis că nu a făcut blat vreodată şi a plecat înjurând spre vestiare. 

Acei suporteri au ţinut minute conspiraţia de pe finalul sezonului trecut. Atunci, într-un Petrolul - Botoşani, scor 1-2, Sergiu Hanca a ratat un penalty, în etapa a şaptea din play-out. 

În imaginile premergătoare loviturii de la 11 metri, Eduard Florescu şopteşte în preajma lui Sergiu Hanca, înainte ca jucătorul de la Petrolul să rateze. În urma victoriei moldovenilor de la acel moment, Dinamo a ajuns pe loc direct retrogradabil în Superliga. 

Sergiu Hanca, dur cu fanii dinamovişti care l-au numit blatist

În faţa reporterilor de la stadionul de la Arcul de Triumf, Sergiu Hanca a fost devasatator atât în privinţa prestaţiei celor de la Petrolul Ploieşti, cât şi cu fanii care i-au strigat că este blatist. 

"E normal că e o ruşine scorul când te prezinţi în halul ăsta şi pierzi aşa. Analizăm ce s-a întâmplat, să reparăm greşelile şi vine un meci important în care putem spăla această ruşine. Orice schimbare are nevoie de timp, cred că facem lucrurile corect, situaţia financiară s-a mai îmbunătăţit. Trebuie să ne adaptăm şi să ne cunoaştem mai bine

Ni s-a spus că cine nu are încredere poate pleca (n.r. - în privinţa investitorilor turci). Turcii nu sunt investitori, doar aduc un aport financiar în club, iar atunci când se vor îndeplini anumite condiţii vor fi în club. Situaţia se va îmbunătăţi, important e să ne îmbunătăţim jocul. 

Auzeam nişte oameni pe aici care mă făceau blatist. Nici când joc cu fiul meu nu-l las să câştige, atât de corect sunt. Există un Dumnezeu. Dacă eu sunt blatist, aşa să mă ajute Dumnezeu. Dacă nu, să-i ajute pe ei. 

Au uitat că ultima fericire la nivel înalt o au cu mine, leşinau prin tribună când dădeam gol cu FCSB, iar acum huiduie şi mă înjură. Dacă mă uit în telefoane, au poze doar cu mine în memorie. Ce pot să le fac? Mă deranjează, dar mă şi ambiţionează, că momentan ei nu au un jucător cum am fost eu pentru Dinamo. Au Politic, Cîrjan, băieţi inteligenţi, au potenţial, dar deocamandată nu au aşa ceva", a declarat Sergiu Hanca, după Dinamo - Petrolul, scor 4-1, în Superliga. 

Afla mai multe despre: sergiu hancasergiu hanca dinamo petrolulsergiu hanca eduard florescudinamo petrolul superliga 

viewscnt
Articole similare