You are here:

Rusia a primit INTERZIS şi din partea FRF! Decizia de ultimă oră luată de Răzvan Burleanu

Rusia a primit INTERZIS şi din partea FRF! Decizia de ultimă oră luată de Răzvan Burleanu

Echipa națională

Comentarii

FRF a decis, în urma comunicatului UEFA legat de reintegrarea Rusiei în fotbalul european la nivel de juniori, să refuze disputarea partidelor împotriva echipelor naţionale U17 (masculin şi feminin) ale Rusiei.

FRF refuză să dispute partide oficiale sau amicale împotriva naţionalelor U17 ale Rusiei, la masculin sau la feminin. Decizia vine în urma şedinţei Comitetului Executiv care a avut loc vineri. 

FRF refuză disputarea partidelor cu Rusia

"Referitor la decizia Comitetului Executiv UEFA din data de 26 septembrie, 2023, privitoare la participarea echipelor naţionale U17 ale Federaţiei Ruse, administraţia FRF face următoarele precizări:

Federaţia Română de Fotbal înţelege argumentele invocate de Comitetul Executiv UEFA şi este de acord că, sub nicio formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acţiunilor nesăbuite ale autorităţilor unui stat.

În acelaşi timp FRF consideră că fotbalul şi sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituţionale şi economice care au transformat Europa într-un spaţiu al păcii, al libertăţii şi al prosperităţii economice.

În consecinţă, FRF consideră că trebuie să fie solidară cu spiritul sancţiunilor afirmate de instituţiile europene şi naţionale şi nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecţionate ale Federaţiei Ruse.

FRF aşteaptă finalizarea procedurilor pentru implementarea acestei decizii a Comitetului Executiv UEFA, având convingerea că regulamentul competiţiei va respecta poziţia fiecărei federaţii naţionale." au fost declaraţiile publicate de FRF pe propriul site oficial.

Afla mai multe despre: frfrusiaromania 

viewscnt
Articole similare