CS Mioveni este pe marginea prăpastiei, formaţia argeşeană fiind măcinată de probleme financiare.
Fotbaliştii lui CS Mioveni au ajuns la capătul răbdării, după ce unii dintre ei nu au mai primit din partea clubului niciun leu în ultimele şase luni, iar desfiinţarea clubului pare iminentă.
Jucătorii nemulţumiţi au început deja să îşi depună memorii la AFAN (Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori), iar CS Mioveni ar putea suferi o depunctare imensă ce le-ar face face imposibilă fotbaliştilor salvarea de la retrogradare din punct de vedere sportiv.
Echipa din oraşul Uzinei Dacia a ajuns în pragul colapsului după ce autorităţile locale au diminuat consierabil fondurile de investiţie, din cauza lipsei de sponsori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai mult decât atât, Alin Chiţa, antrenorul echipei, şi-a dat demisia după ultimul meci din campionat, pierdut pe teren propriu contra Stelei, scor 0-4.
Tehnicianul instalat pe banca Mioveniului la începutul acestui sezon s-a simţit surmenat de problemele financiare şi a declarat că ”jucătorii nu au ce să mănânce”, pasaj de reflectă cât de gravă este situaţia clubului care are şanse mari să nu ducă această stagiune la bun sfârşit pe modelul VIitorul Pandurii Târgu Jiu.
Fotbaliştii lui CS Mioveni, uitaţi complet de autorităţile locale. Antrenorul a cedat şi şi-a dat demisia
”Am venit acum patru luni atras de un club care are în spate tradiţie în fotbalul românesc. Am reuşit să strâng un nucleu de jucători într-un timp foarte scurt. În primele 2 etape am reuşit să câştigăm 4 puncte. Cred că a fost singura perioadă în care lucrurile au fost la un nivel normal pentru o echipă care îşi doreşte performanţă.
Încet, încet, toate problemele financiare au început să-şi spună cuvântul: primul salariu a întârziat să apară, iar împreună cu băieţii am constatat că zilnic promisiunile curgeau şi nu se găseau soluţii. Am continuat să muncim şi să sperăm…
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Până în etapa a şaptea, promisiunile au curs din partea celor responsabili din cadrul clubului. Lipsurile de la echipă s-au acumulat continuu, iar antrenamentele nu au mai avut rol de pregătire, ci de educaţie, discuţii interminabile despre şi pentru salarii.
A fost momentul în care ne-au fost luate 2 puncte pentru neplata unui fost jucător. Am simţit că trebuie să plec, dar am continuat pentru că eram responsabil pentru grupul pe care-l formasem şi am considerat că trebuie să lupt în continuare. Ultimele 4 etape au adus multe situaţii pe care nu le-am trăit până acum la fotbal: lipsuri grave, salarii restante”, a spus Alin Chiţa, pentru liga2.prosport.ro.
Afla mai multe despre: cs mioveni, alin chiţa