Bianca Roman a fost invitată la emisiunea ”Liga Iubitelor de Fotbalişti”. Marina Niţoiu este gazda emisiunii Orange Sport, de unde vom afla ce pasiuni au fotbaliştii, care sunt atuurile şi ce înseamnă să fii iubită de fotbalist.
Mihai Roman II are planuri mari după retragerea din fotbal. Soţia fotbalistului a ”dat din casă”
Bianca Roman este soţia lui MIhai Roman, fostul atacant de la Botoşani, Universitatea Craiova sau Universitatea Cluj. Bianca este soţie, mamă, dar şi om de afaceri. Organizează evenimente şi este unul dintre principalii susţinători ai lui Mihai Roman.
Bianca a surprins în emisiunea când a vorbit despre afacerea de familie şi a mărturisit că spera ca fotbalistul să se implice full-time după ce va agăţa ghetele în cui.
- Mihai Roman evoluează în prezent la FC Argeş. În vârstă de 32 de ani, Mihai Roman a adunat 340 de meciuri şi 70 de goluri în toată carieră de fotbalist profesionist.
”Sunt businessuri în domeniul evenimentelor, de care mă ocup integral. Sunt ale mele, dar sunt împreună cu Mihai, cumva, însă sunt responsabilitatea mea. De curând am deschis o locaţie de evenimente, unde este şi Mihai implicat cu decizii, pentru că nu poate face parte fizic, fiind imposibil, deşi ar vrea să facă parte mai mult, dar l-am făcut administrator, să pot să îl obişnuiesc cu lumea businessului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
(n.r. – Asta va fi traseul lui după ce se va retrage?) Absolut! Eu deja îi vorbesc lui, şi îl sperii puţin. Îi vorbesc despre cum vom merge împreună la cursuri să se pregătească. În loc să joace FIFA, să citească o carte de antreprenoriat. Şi şi-a prelungit deja anii de fotbal (n.r. – râde) când mă aude că vorbesc aşa. Îmi place foarte mult, deşi începutul nu este uşor, aşa cum se vede din afară”, a mărturisit Bianca Roman, la emisiunea Liga Iubitelor de Fotbalişti.
Mihai Roman II mare parte din carieră şi-a petrecut-o în campionatul din România, dar a avut şi experienţe în afara graniţelor ţării, în campionatul Olandei, al Uzbekistanului şi al Israelului.
”Îl văd foarte mult în impresariat”
”Cumva îl văd şi în lumea fotbalului, pentru că este un bun observator, vede când un jucător are valoare. Îl văd foarte mult în impresariat, şi cred că va avea foarte mult succes în partea asta, dar îmi doresc foarte mult să ajungem la un nivel foarte mare în zona businessului şi să învăţăm să investim şi să atingem independenţa financiară în câţiva ani”, a completat soţia fotbalistului.
În cariera sa, Mihai Roman a mai evoluat pentru formaţii precum U Craiova 1948, U Cluj, Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Nijmegen, Maccabi Petah Tikva, Universitatea Craiova, Poli Timişoara, FC Botoşani şi Neftchi Fergana.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai roman ii, bianca roman, botoşani