Nicuşor Bancu şi Vladimir Screciu, prima reacţie după eşecul cu FCSB.
FCSB a învins CS Universitatea Craiova cu 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat din Superligă, pe teren propriu. Adrian Şut a marcat singurul gol al meciului în minutul 30, cu un şut din afara careului. Craiova a cerut un al doilea galben pentru Ngezana, dar arbitrul nu a intervenit. Ngezana a fost eliminat în minutul 90+2 pentru un fault asupra lui Baiaram.
FCSB a încheiat sezonul pe primul loc, cu 56 de puncte, iar Craiova pe locul 3, cu 52 de puncte. Bucureştenii vor începe play-off-ul fără Chiricheş, Baba Alhassan şi Ngezana, toţi suspendaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"O primă repriză foarte slabă, în a doua am încercat să ieşim mult mai motivaţi. Am încercat, chiar pot să zic că am jucat mult mai bine în a doua repriză faţă de prima, dar nu ne-a ieşit mai nimic.
Târnovanu a fost într-o zi foarte bună, a apărat ce a avut de apărat, şi o execuţie foarte bună a lui Şut, care a înscris neaşteptat, cu piciorul stâng, un şut formidabil. Acolo s-a decis soarta meciului.
A fost o zi mai slabă a noastră, dar nu pot spune că ne-a dominat FCSB foarte mult. Într-adevăr, nu le-am pus probleme mari, dar nici ei nouă. Au avut două ocazii, prin Băluţă şi Florin, apoi am avut şi noi câteva. A fost un joc nu foarte spectaculos, cu puţine ocazii.
Este o luptă foarte strânsă, toate echipele au şanse, nu sunt diferenţe mari de puncte. Începem acasă şi sperăm să facem meciuri bune, cum am făcut până astăzi. Trebuie să începem cu dreptul acest play-off, ne gândim cu siguranţă să terminăm pe primul loc”, a spus Nicuşor Bancu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Screciu: "Nu ne-a ieşit ce am încercat"
"A fost un meci foarte greu, nu ne-a ieşit ce am încercat să facem la antrenamente în această săptămână. Bine că s-a întâmplat acum, în play-off încep finalele şi poate că aşa a fost să fie, să ne trezim şi să vedem ce mai avem de lucrat. Este o înfrângere greu de digerat, mai ales că nu ne-a ieşit jocul aşa cum ne doream, dar acum ştim unde avem de lucrat.
FCSB este o echipă care se luptă pentru câştigarea campionatului. Totul a depins de noi, noi ne-am făcut meciul mai greu, nu am putut practica ce am făcut la antrenamente", a zis Vladimir Screciu.
Afla mai multe despre: universitatea craiova, fcsb, bancu, screciu