Marius Şumudică (53 de ani), tehnicianul echipei Rapid, a fost deranjat de declaraţiile preşedintelui clubului, Viorel Moldovan (52 de ani).
Şumudică, mesaj pentru Viorel Moldovan
Marius Şumudică (53 de ani) nu s-a putut abţine şi s-a declarat deranjat de declaraţia dată de Viorel Moldovan (52 de ani) după meciul Rapid - Oţelul 0-0.
”N-o înţeleg nici eu. Ce să zic? Nu mi-a căzut bine declaraţia lui Viorel Moldovan cu infanteria uşoară. E părerea lui Viorel, e preşedintele clubului. Într-un final îl respect, dar nu mi se pare ok să avem astfel de intervenţii la adresa jucătorilor şi antrenorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu stau să comentez. Îl respect, e colegul meu, dar am plecat puţin dezgustat când am văzut declaraţia. Am întâlnit o echipă grea, o echipă omogenă care joacă de doi ani împreună. Au acelaşi antrenor de 3-4 ani.
Indiferent care sunt metodele lui Dorinel, iată că aceste metode sunt ok. Ele scot maximum. Mă uitam pe parametri fizici, au fost mult peste noi. Dar cursul jocului, în timpul jocului nu mi-am dat seama”, a declarat Marius Şumudică, la Fanatik.
Ce a declarat Viorel Moldovan:
”Acelaşi egal ca de fiecare dată, dar astăzi l-am obţinut într-un context diferit. Am întâlnit un adversar foarte bun, o echipă organizată excelent, o echipă vie, agresivă, care ne-a pus în dificultate în mai multe momente. Cred că este un rezultat echitabil.
Ne dorim de foarte mult să câştigăm primul meci pe Giuleşti. Nu reuşim. Trebuie să aducem mai mult impact fizic în anumite situaţii. Nu prea am reuşit acest lucru. Parcă suntem infanteria uşoară. Nu am discutat cu domnul Şucu. De ce să nu aibă răbdare? Ce ar trebui să facă domnul Şucu?” - Viorel Moldovan
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius şumudică, rapid, viorel moldovan