Eugen Baciu a dezvăluit într-un interviu pentru Telekom Sport că în locul fostului stadion al lui FCM Bacău ar putea apărea un mall. Pe de altă parte, fraţii Paval - care sunt printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România - au în proiect ridicarea unui nou stadion în Bacău, pe care apoi vor să-l doneze Primăriei.
Stadionul Municipal din Bacău a fost una dintre cele mai importante arene din fotbalul românesc, la finalul anilor '90, începutul anilor 2000. A fost construit în 1966 şi renovat de mai multe ori, iar în 2003 a reuşit să îndeplinească criteriile impuse atunci de UEFA pentru meciuri internaţionale. Cel care s-a ocupat intens de modernizarea stadionului a fost Dumitru Sechelariu - decedat între timp - a cărui ambiţie a fost să se bată de la egal la egal cu granzii din Bucureşti.
Fotbalul din Bacău a luat-o însă la vale din momentul în care Sechelariu n-a mai putut să se ocupe de FCM. De altfel, clubul a intrat în faliment în 2014. Între timp, stadionul a ajuns o ruină. Primăria Bacău n-a mai investit niciun ban, iar arena a ajuns într-o stare de degradare foarte avansată.
Într-un interviu pentru Telekom Sport, Eugen Baciu a dezvăluit motivele pentru care autorităţile locale l-au lăsat în paragină: ”Stadionul e dărâmat, în paragină. Vor să facă mall”.
Fraţii Pavăl, speranţa suporterilor băcăuani
În ultima vreme sunt tot mai multe discuţii care susţin că fraţii Pavăl - patronii Dedeman - vor să investească în construcţia unui stadion nou, de 25.000 de locuri, care ar urma să coste 25 de milioane de euro. Ulterior, arena ar urma să fie donată Primăriei. Însă noul stadion nu va fi ridicat pe actualul amplasament, ci pe un teren pe care autorităţile locale au vrut să construiască o sală polivalentă.
Constantin Necula, primarul Bacăului, recunoaşte că sunt discuţii pentru ridicarea unui nou stadion: ”Confirm că ne aflăm în discuţii avansate privind construirea unui nou stadion de către compania Dedeman. Sunt sigur că proiectul se va concretiza”, a declarat pentru Ziarul de Bacău primarul Cosmin Necula.
De asemenea, există discuţii potrivit cărora fraţii Pavăl ar urma să susţină şi o echipă de fotbal în Bacău. Fie pe Aerostar - care este în liga secundă, fie vor înfiinţa una nouă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 950 de milioane de euro este averea estimată a fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl. Au a doua cea mai mare avere din România, după Ion Ţiriac.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: eugen baciu, stadion bacau, fatii paval