Unul dintre cele mai cunoscute cupluri din lume s-a destrămat după 12 ani de relaţie. Shakira şi Gerard Pique s-au despărţit după ce artista columbiană a aflat că Pique e infidel.
Shakira (45 de ani) şi Pique (35 de ani) erau împreună din 2010 şi au doi copii: Milan (născut în 2013) şi Sasha (născut în 2015). Fotbalistul şi-ar fi trădat partenera cu o femeie de 20 de ani, iar cu aceasta nu ar fi avut doar o aventură.
Totul s-ar fi transformat într-o relaţie ţinută departe de ochii lumii. Când Shakira a aflat mai multe despre partenerul său, ea ar fi fost devastată.
Recent, artista din Columbia a lansat o piesă care face trimitere directă la fostul fundaş al Barcelonei. Melodia a fost scoasă în colaborare cu artistul Bizarrap.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eram prea mare pentru tine şi de aia eşti cu una ca tine!”
”Scuze, am luat deja alt avion, aici nu mă mai întorc, nu vreau altă dezamăgire. Ce te tot dai campion şi când am avut nevoie de tine ai oferit cea mai rea versiune. Scuze, baby, ar fi trebuit de ceva timp să pun capăt. O lupoaică precum sunt eu nu e pentru începători.
Eram prea mare pentru tine şi de aia eşti cu una ca tine. Asta e ca să te sperii. Mestecă şi înghite, înghite şi mestecă. Nu mă mai întorc la tine, nici dacă plângi, nici dacă mă implori. Am înţeles că nu e vina mea că lumea te critică. Eu doar fac muzică, scuze că te stropesc (n.r. cuvânt în spaniolă salpique).
M-ai lăsat vecină cu soacra, cu presa la poartă şi cu datorii la Hacienda. Credeai că m-ai rănit şi m-ai făcut mai dură. Femeile nu mai plâng, femeile produc bani. Are nume de persoană bună! Clar(a) nu e aşa cum sună! Are nume de persoană bună. Clar(a) e identică precum eşti tu, pentru tipi ca tine!
De la dragoste la ură e un singur pas, pe aici să nu te mai întorci, ascultă-mă. Zero ranchiună, bebe, îţi doresc să îţi meargă bine cu presupusa mea înlocuitoare. Nu ştiu nici ce ţi s-a întâmplat, eşti atât de ciudat că nu te mai recunosc. Eu valorez cât două de 22. Ai schimbat un Ferrari pe un Twingo. Ai schimbat un Rolex pe un Casio.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mergi accelerat, dar încet. Ah, multă sală, însă lucrează şi creierul puţin. Fotografii pe unde mă uit, aici mă simt ostatică. Din partea mea, totul bine, te eliberez mâine şi dacă vrei adu-o pe ea”, cântă Shakira în ultima piesă.
Afla mai multe despre: shakira-pique-barcelona