You are here:

Simona Halep a coborât un loc în clasamentul WTA! Iga Swiatek, noul lider mondial. Ce locuri ocupă jucătoarele din România

Simona Halep a coborât un loc în clasamentul WTA! Iga Swiatek, noul lider mondial. Ce locuri ocupă jucătoarele din România

Tenis

Comentarii

Simona Halep a coborât de pe locul 19 pe 20, cu 2.156 de puncte, în clasamentul WTA publicat luni. După retragerea jucătoarei australiene Ashleigh Barty, Iga Swiatek, câştigătoare a ultimelor trei competiţii, Qatar Open, Indian Wells şi Miami Open, este noul lider WTA, cu 6.711 puncte.

Jucătoarele române din Top 200 ocupă următoarele locuri:

20. Simona Halep - 2.156 puncte (-1);

26. Sorana Cîrstea - 1.840 (+1);

55. Elena-Gabriela Ruse - 1.073, cel mai bun loc din carieră (+2);

66. Irina-Camelia Begu - 964 (+4);

71. Jaqueline Cristian - 907 (-2);

93. Ana Bogdan - 710 (+2);

118. Irina Bara - 555 (+2);

122. Mihaela Buzărnescu - 522 (-1);

162. Alexandra Cadanţu-Ignatik - 404 (-1).

În Top 10 WTA, Iga Swiatek a preluat conducerea de la Ashleigh Barty, jucătoarea care şi-a anunţat de curând retragerea din activitate. O altă noutate importantă o reprezintă intrarea în premieră între cele mai bune jucătoare din lume a americancei Danielle Collins, pe locul 8 WTA.

1. Iga Swiatek (Polonia) - 6.711 (+1);

2. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.975 (+2);

3. Paula Badosa (Spania) - 4.790, cel mai bun din carieră (+3);

4. Maria Sakkari (Grecia) - 4.705 (-1);

5. Arina Sabalenka (Belarus) – 4.657;

6. Anett Kontaveit (Estonia) - 4.511 (+1);

7. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.197 (+1);

8. Danielle Collins (SUA) - 3.151 (+3);

9. Garbine Muguruza (Spania) – 3.070;

10. Ons Jabeur (Tunisia) - 2.975.

Jelena Ostapenko (Letonia) este aproape de revenirea în Top 10 WTA, ocupând acum locul 11, cu 2.805, iar Emma Răducanu a urcat şi ea o poziţie, până pe locul 12, cu 2.706 puncte. 

Japoneza Naomi Osaka, finalista Miami Open, a urcat de pe locul 77 pe 35, cu 1.296 de puncte.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare