Simona Halep şi Elena-Gabriela Ruse, care au primit un wildcard pentru proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, s-au calificat, joi, în optimile de finală ale competiţiei.
Ele au trecut, în prima manşă, cu scorul de 7-5, 7-6 (7), de perechea Darija Jurak/Andreja Klepac (Croaţia/Slovenia), cap de serie numărul 7.
În optimi, româncele vor da piept cu echipa cehă Marie Bouzkova/Lucie Hradecka.
Calificarea în turul al doilea este recompensată la Indian Wells cu un premiu total de 31.500 de dolari şi cu câte 120 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La simplu, Ruse a fost eliminată în primul tur, în timp ce Halep, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 11, va evolua, vineri, cu jucătoarea ucraineană Marta Kostiuk, locul 58 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep